Marius Iliev, românul care a adus dozatoarele TEC în România, ales preşedinte al CA-ului societăţii Viticola Sarica Niculiţel SA

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor societăţii Viticola Sarica Niculiţel SA din data de 12 decembrie 2017.
 
Având în vedere lucrările Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din cadrul SC Viticola Sarica Niculiţel SA din data de 12 decembrie 2017, în cadrul cărora a fost organizată conducerea societăţii şi au fost repartizaţi pe funcţii cei aleşi prin votul deschis şi liber consimţit al acţionarilor, ca urmare a ieşirii societăţii din starea de insolvenţă prin sentinţa civilă nr. 1729 din 13 octombrie 2017, pronunţată de judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Tulcea, rămasă definitivă, şi a faptului că mandatele membrilor fostului Consiliu de Administraţie au expirat şi dat fiind că au fost respectate dispoziţiile statutului şi ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările ulterioare, AGEA a luat mai multe decizii.
 
Astfel, au fost aleşi în funcţia de administratori ai SC Viticola Sarica Niculiţel SA, pe o durată de patru ani, următorii: Marius Iliev, cetăţean român şi american, născut la data de 4.01.1957, în Constanţa, Camelia Maria Bugica, cetăţean român, născută la data de 15.08.1970 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Cristian Dorin Bardag, cetăţean român, născut la data de 2.08.1980 în Bucureşti. În funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost numit Marius Iliev.
 
Asociaţii au mai aprobat dreptul de a semna documente bancare pentru preşedintele Consiliului de Administraţie, Marius Iliev, care va avea libertatea de a delega acest drept de semnătură în bancă în cazul în care consideră necesar oricărei alte persoane. Iliev a fost împuternicit să întreprindă demersurile legale şi de a semna orice document în legătură cu formalităţile necesare pentru înregistrarea hotărârii la Registrul Comerţului Tulcea.

Cine este Marius Iliev  

La începutul anilor ’90, Marius Iliev a venit cu o idee de afaceri care l-a îmbogăţit: dozatoarele de suc importate din SUA. Astfel, Marius Iliev s-a întors din America în România ca să dea lovitura cu dozatoarele TEC (The European Connection). Atunci, toţi românii stăteau la cozi pentru a cumpăra băuturi acidulate cu arome nemaiîntâlnite până atunci - de kiwi, mango, papaya şi altele. În 1993 avea 10.000 de astfel de aparate, iar lumea nu se mai sătura de sucurile colorate. Potrivit Registrului Comerţului, Marius Iliev este asociat în Beta Wind SRL, Ima Partners SRL, dar şi în mai multe firme radiate: Fabrimar SA, Iatec SA, ICI SA, Mixt Green SRL, Vanilla Sound SRL.

Afaceri cu eoliene 

În Beta Wind SRL, Marius Iliev deţine 20 de părţi sociale. Firma Beta Wind SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 90.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane juridice sunt IMA Partners SRL, cu 19,956% din capitalul social, şi Astropoint Limited, cu 79,824% din capitalul social. Asociat persoană fizică este Marius Iliev, cu 0,22% din capitalul social. Marius Iliev este administratorul firmei, care se ocupă de producţia de energie electrică.

Administrează mai multe societăţi 

Marius Iliev este administratorul societăţii Via Viticola SRL, care se ocupă de comerţul cu ridicata al băuturilor. Via Viticola SRL a fost înfiinţată în anul 2006 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 3.544 de lei, integral vărsat, este compus din 200 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este 17,72 de lei. Asociat unic este Adelina Elena Cireşaru.
 
Viticola Sarica Niculiţel SA a luat fiinţă în anul 1991 şi are sediul social în comuna Niculiţel, judeţul Tulcea. Capitalul social subscris, de 5.703.615 lei, integral vărsat, este compus din 2.281.446 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Acţionari persoane juridice sunt SC 2N Communications SRL, cu 90,68% din capitalul social, şi Agenţia Domeniilor Statului, cu 9,28% din capitalul social. Acţionar persoană fizică este Ioan Vlad, cu 0,04% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de cultivarea strugurilor, sunt Cristian Dorin Bardaş - membru în CA, Camelia Maria Bugică - membru în CA, şi Marius Iliev - preşedinte CA. De asemenea, potrivit Registrului Comerţului, Marius Iliev este administrator în societăţile 2N Communications SRL, Beta Wind SRL, Ima Partners SRL.
 
Citeşte şi:
 
Una dintre firmele deţinute de Marius Iliev, cel care a adus dozatoarele TEC în România, are un nou administrator


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Majorare de capital și administrator nou pentru Viticola SA

02 Jul 2023 1340

Românul care a adus dozatoarele TEC în România Mandatul lui Marius Iliev în calitate de administrator al Beta Wind SRL, prelungit

30 Jan 2019 4491

Ce decizii au luat acţionarii Viticola Sarica Niculiţel SA. Legături cu Marius Iliev, românul care a adus dozatoarele TEC în România

09 Feb 2018 6579

Una dintre firmele deţinute de Marius Iliev, cel care a adus dozatoarele TEC în România, are un nou administrator

13 Jan 2018 6242