Marţi 13, Ziua Informării Preventive în judeţul Constanţa

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu anul 2011, s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, la nivel naţional se organizează Ziua Informării Preventive.
 
Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, şi având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive va fi marcată şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea",  printr-o serie de activităţi:
  • specialiştii Inspecţiei de Prevenire şi cei ai Serviciului de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor vor distribui materiale dedicate campaniilor de informare preventivă in 3 obiective City Parck Mall, Vivo și piața Ovidiu;
  • desfășurarea unei lecții deschise împreuna cu un paramedic in tabăra de elevi  din 2 Mai, lecție la care vor fi prezentate măsurile de comportare in cazul producerii unor situații de urgentă;
  • la nivelul subunităților și la sediul inspectoratului se organizează ziua porților deschise pentru toți cei care doresc sa se familiarizeze cu specificul profesiei noastre.
Activităţile se vor desfăşura în intervalul orar 12-16 în toate locațiile, transmite ISU Constanţa.

Sursă foto: ISU Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 201

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 193

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 221

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 479

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 233

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 652

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 259

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 210

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 257

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 323

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 281

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 258

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 275

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 277

IGSUBilanțul misiunilor

04 Apr 2024 283