Mecro System SRL s-a îndreptat împotriva DSVSA Constanța (document)

Nemulțumită de o licitație organizată de Direcţia Sanitară Veterinară Şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Mecro System SRL s-a adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
 

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 36647/29.11.2016, formulată de către SC Mecro System SRL, împotriva documentației de atribuire publicată în anunțul de participare nr.171361/12.11.2016, emisă de către Direcţia Sanitară Veterinară Şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, fără etapă finală de licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare sistem analitic pentru determinarea reziduurilor de pesticide din alimente de origine nonanimală”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea în tot sau în parte a anunțului publicitar nr. 171361/12.11.2016 sau dispunerea oricărei altei măsuri prevăzută de art. 26 din Legea nr. 101/2016.

Mai exact, contetatatea a cerut respectarea de către autoritatea contractantă DSVSA Constanța a condițiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 98/2016, în sensul împărțirii achiziției publice pe loturi, folosirii criteriului „cea mai bună ofertă calitate/preț”, asigurării unei competiții reale, prin modificarea cerințelor caietului de sarcini, astfel încât să fie cerute îndeplinirea în totalitate a normelor europene și românești în domeniul analizei pesticidelor, dar fără a se indica în mod implicit un anumit producător. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CNSC însă a respins, ca nefondată, contestația formulată de către SC Mecro System SRL, în contradictoriu cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.
 
Despre MECRO SYSTEM SRL
 
Firma are sediul social în Bucureşti, bulevardul Timișoara. Înființată în anul 1991, societatea are un capital social subscris de 1.500.000 lei, integral vărsat, compus din 150.000 din părţi sociale. Asociat unic și administrator este Mladin Cristian Tutu, născut în 13.08.1955, în Lupeni, Hunedoara. MECRO SYSTEM SRL se ocupă de comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente.
 
În secțiunea Documente puteți consulta decizia CNSC.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a semnat cu două firme un contract pentru aparatură de laborator (document)

28 Jan 2020 2707

Societatea Mecro System SRL a obținut un contract cu Nuclearelectrica SA Ce valoare are acesta (document)

31 Oct 2017 3567

Mecro System SRL va furniza CERONAV un aparat de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului cu staţie meteo (document)

26 Jul 2017 2871

Mecro System SRL a furnizat Universităţii „Ovidius“ echipamente de analize spectrale, în proiectului CEDMOG (documente)

03 Jul 2017 2494

Mecro System SRL livrează echipamente către Nuclearelectrica (document)

10 Mar 2017 2557

Monitor de contaminare Radioactiva Alfa – Beta – Gamma a personalului - 30.07.2013

13 Nov 2014 1318