Medgidia Conducător auto, oprit în trafic. Incredibil ce au stabilit polițiștii. Ce a consumat tânărul înainte de a se urca la volan

La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe strada Poporului din municipiul Medgidia.

Întrucât conducătorul auto a refuzat să se conformeze indicațiilor, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În timpul deplasării, conducătorul autoturismului ar fi sărit pe bancheta din spate, iar la volan ar fi trecut un alt tânăr, de 21 de ani, care a continuat să conducă până a fost blocat în trafic de polițiști. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana care a condus autoturismul, un tânăr de 21 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, cei doi tineri au fost testați cu aparatul etilotest, dar și cu aparatul drugtest, în cazul celui de-al doilea conducător auto, rezultatul fiind pozitiv pentru THC - 5.

În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală. 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 302

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 391

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 498

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 315

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 314

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 637

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 794

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 399

Peste 100 de elevi, ambasadori SAVE, la o conferință antidrog desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 596

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 556

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 490

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 659

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 327

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 573

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 503