Medicamente susceptibile a fi contrafăcute, depistate de polițiștii de frontieră (FOTO)

Medicamente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 370.000 de euro, depistate la P.T.F. Nădlac II! 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat într-o autoutilitară condusă de un cetățean german, peste 17.000 de cutii cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro (aproximativ 1,8 milioane de lei).

În data de 18.03.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean german în vârstă de 39 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania., informează, luni, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Bihor. 

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii pe care erau inscripționate numele unor medicamente cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus la sediul instituției pentru verificări suplimentare.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 17.263  cutii cu medicamente, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun., mai transmite sursa citată. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, închis în minivacanța de 1 iunie și Rusalii

01 Jun 2023 697

Direcția de Asistență Socială cumpără medicamente pentru Căminul de Bătrâni și direcția medico-socială

04 May 2023 739

În toate secţiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanţa sunt asigurate liniile de gardă în minivacanța de 1 Mai

29 Apr 2023 863

Ministerul Sănătății, anunț de ultim moment despre lista de medicamente gratuite

12 Apr 2023 685

Contract de peste 2,7 milioane de lei câștigat de 14 firme la Spitalul Județean Constanța (DOCUMENT)

03 Apr 2023 1284

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța cumpără medicamente. Licitația a fost câștigată de 11 companii (DOCUMENT)

01 Apr 2023 1070

Forţele ucrainene reușesc să trimită muniţii, alimente, echipamente şi medicamente în oraşul Bahmut

19 Mar 2023 691

Șase firme, toate din afara Constanței, vor furniza medicamente Spitalului Județean (DOCUMENT)

13 Mar 2023 1013

Peste 3.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă în ultimii ani

09 Mar 2023 718

Zbor umanitar în sprijinul sinistraților sirieni! Medicamente și produse medicale, transportate cu o aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române (GALERIE FOTO)

27 Feb 2023 579

UPDATE. MApN Misiune umanitară de transport aerian în sprijinul sinistraților sirieni

25 Feb 2023 771

Poliția Română Atenție la medicamentele și suplimentele alimentare contrafăcute

25 Feb 2023 804

O firmă din capitală a câștigat o licitație de peste un milion de lei pentru a furniza medicamente Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

10 Feb 2023 1194

Ministerul Sănătății Noi medicamente ar putea fi incluse pe lista celor compensate și gratuite

03 Feb 2023 908

Ce firmă va furniza produse farmaceutice pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2023 921