Mesajul de condoleanţe transmis de Preafericitul Părinte Daniel pentru Maica Semfora Gafton


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe, la slujba de înmormântare a Preacuvioasei Maici Stavrofore Semfora Gafton, proinstareţa Mănăstirii Techirghiol, miercuri, 4 martie 2020.

Stavrofora Semfora Gafton s-a născut la 21 august 1922, în localitatea Isaccea, jud. Tulcea, fiind singurul copil al părinților evlavioși Iacob și Zamfira. În anul 1944, la vârsta de 22 de ani, simțind dragoste pentru viața monahală şi pentru sfintele slujbe, s-a închinoviat la Mănăstirea Poiana Mărului din județul Buzău, unde devine stareţă mai târziu, în anul 1956, potrivit basilica

Ca recunoaștere a meritelor deosebite pentru slujirea Bisericii, a primit din partea Președintelui României, Domnul Emil Constantinescu, Ordinul Național Serviciul Credincios în gradul de Ofițer, în anul 2000, cu ocazia Zilei Naționale a României, conform sursei citate.

În ziua de 9 decembrie 2018, cu ocazia târnosirii noii biserici a Mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ca apreciere a hărniciei de care a dat dovadă în împlinirea ascultărilor ce i-au fost încredințate, i-am acordat Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

„Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă a stavroforei Semfora Gafton, în vârstă de aproape 98 de ani, dintre care 76 de ani petrecuți în slujirea monahală. A împlinit cu responsabilitate diferite ascultări, precum secretară a Mănăstirii Plumbuita, stareță a Mănăstirii Poiana Mărului și stareța Mănăstirii Techirghiol timp de 40 de ani.

Plecarea sa din această lume constituie un moment de tristețe pentru obștea Mănăstirii Techirghiol, precum și pentru cei care au cunoscut activitatea sa duhovnicească și edilitară de-a lungul timpului.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul stavroforei Semfora Gafton în ceata cuvioaselor maici mult rugătoare şi mult ostenitoare, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!  Veşnica ei pomenire din neam în neam! ”,  a adresat în mesajul de condoleanţe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursă foto :  ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesaj de Anul Nou - Patriarhul Daniel „Părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1315

Preafericitul Părinte Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare

29 Dec 2023 739

În urma atacului din Cehia Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel transmite un mesaj Preafericitului Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Presov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia

22 Dec 2023 724

Mesajul PF Daniel la deschiderea anului universitar 2023-2024

02 Oct 2023 851

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia Anului Nou 2023 și Sărbătorii Botezului Domnului (VIDEO)

28 Dec 2022 1390

Patriarhul Daniel „Profesorul Radu Ciuceanu va rămâne în memoria noastră, nu doar ca un supraviețuitor, ci ca un erou învingător“

15 Sep 2022 1223

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, la ceas aniversar!

22 Jul 2022 1563

Doliu în România Academicianul Emilian Popescu s-a stins din viață

25 Aug 2020 1796

Fiul unui preot din Iași, decedat la mare, la Olimp. Mesaj de condoleanțe și din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române

13 Aug 2020 2036

Simona Halep a primit de la Patriarhul României Crucea Patriarhală şi o Biblie „Centenar” (galerie foto)

18 Jul 2019 2737

Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Munteniei şi a Dobrogei în Duminica Rusaliilor

16 Jun 2019 3181

Programul membrilor Sfântului Sinod. Unde slujeşte, astăzi, ierarhul tău

24 Feb 2019 3452

LIVE. Preafericitul Părinte Daniel, prezent la slujba de târnosire a noii biserici a Mănăstirii „Sfânta Maria” Techirghiol (galerie foto- video)

09 Dec 2018 3652

Strada de lângă Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol a fost blocată (galerie foto)

09 Dec 2018 2041

Catedrala Mântuirii Neamului, sfințită duminică. Programul ceremoniei. Klaus Iohannis nu va fi prezent

24 Nov 2018 2091