Mesajul DSVSA Constanța cu ocazia Zilei naționale a medicului veterinar din România


Ziua de 15 mai marchează Ziua națională a medicului veterinar din România.

Continuând tradiția anilor de după 1994, moment în care s-a reactivat sărbătorirea la data de 15 mai a ”Zilei naționale a medicului veterinar din România”, trăim și în acest an emoțiile frumoasei sărbători a întregului corp profesional medical veterinar.

Este ziua în care cu adânc respect ne reamintim și în același timp, ne omagiem înaintașii de frunte ai profesiei, mulțumindu-le pentru tot ce au făcut în vederea ridicării prestigiului profesiei pe care o slujim.

Conceptul – medicină veterinară, reprezintă mult mai mult decât un simplu ansamblu socio-profesional și organizatoric, fiind un veritabil sistem organic, cu dinamică și destin propriu.

Medicina veterinară, ca sistem complex structurat, a apărut și s-a dezvoltat, prin evoluția dintre om și animal, primului aparținându-i intervenția medicală, cel de-al doilea fiind beneficiarul intervenției.

Acest raport s-a format și s-a dezvoltat dependent de cadrul social, economic și cultural al fiecărei epoci istorice. Istoria medicinei veterinare este, în esență, istoria relației omanimal și a respectivilor factori sociali, economici, culturali și ai ideilor religioase, care au format cadrul determinat al cunoașterii specifice și al definirii obiectivelor și competențelor profesionale proprii medicinei veterinare. Învățământul medical veterinar în țara noastră, a apărut la București, în anul 1856.

Dacă la început, obiectivul medicinei veterinare s-a limitat la intervenția terapeutică asupra animalelor apropiate omului, în continuare, prin accentuarea procesului de profesionalizare i s-a atribuit drept obiective proprii, combaterea epizootiilor și supravegherea consumului uman de produse alimentare cu origine animală, conferindu-i astfel un rol de mare importanță în viața socială. La începutul celui de-al XXI-lea secol, medicieni veterinare i se recunosc competențe largi, pornind de la echilibrul ecologic și până la patologia întregului regn animal din jurul omului, având în vedere și apărarea stării de sănătate a omului în acest complex.

În contextul actual al societății românești, în care continuă transformările radicale de concepție și organizatorice, este necesar să introducem în cadrul profesiei noastre, acele modificări care să concorde cu întreaga concepție de reformă a societății și în același timp să fie în consonanță cu cerințele Uniunii Europene la care am aderat de la data de 01.01.2007.

Aşa cum spunea Louis Pasteur: „Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea.” Cu prilejul zilei de 15 mai 2020, adresăm tuturor medicilor veterinari succes în toate activităţile pe care le întreprind şi un călduros „La mulţi ani!”, a transmis un comunicat din partea Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța . 

Sursa foto: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 674

Reduceri extraordinare la Heka Hospital Constanța!

12 Apr 2024 817

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 584

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 544

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 884

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 685

Lucrări RAJA la Eforie Sud! Se oprește furnizarea apei. Vezi dacă ești afectat

02 Apr 2024 477

RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din Eforie Sud!

02 Apr 2024 443

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 589

Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria Capitalei (SURSE)

18 Mar 2024 711

LIVE TEXT Regizorul Andrei Șerban primește titlul de doctor Honoris Causa din partea Universității Ovidius Constanța (FOTO+VIDEO)

26 Feb 2024 905

Universitatea Ovidius din Constanța acordă prima diplomă Doctor Europaeus Luminiței Steriu, doctor în filologie franceză

21 Feb 2024 707

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va acorda regizorului Andrei Șerban titlul de Doctor Honoris Causa

20 Feb 2024 710

Doliu în lumea medicală. Ne-a părăsit prematur un doctor cu mâini de aur. „A fost unul dintre cei mai buni medici ai României”

25 Jan 2024 2335

Ministrul Educației „Din acest an, în învățământul superior, diploma de doctor va conține un cod QR“

12 Jan 2024 880