Migranți depistați la frontieră ascunşi într-un automarfar încărcat cu caserole de plastic

Migranți depistați la frontiera. Foto: Poliția de FrontierăPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și șapte de cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu caserole de plastic. De asemenea, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat paisprezece cetăţeni străini, ascunşi într-un imobil situat în apropierea frontierei.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, caserole de plastic pentru o societate din Franța.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, treizeci și șapte de cetățeni străini.

Aceştia au fost preluaţi și transportaţi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan și India şi intenţionau să ajungă ilegal  într-un stat din vestul Europei.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Tot ieri, în jurul orei 22.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au desfăşurat în zona de competenţă, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.

Astfel, au fost identificați, într-un imobil situat la aproximativ 9 km față de linia de frontieră, paisprezece cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. 

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că nouă dintre ei sunt cetăţeni din Turcia și ceilalţi cinci sunt din Siria.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun“ - au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT Sume cuprinse între 500-1000 euro achitau migranții traficanților pentru a trece ilegal frontiera

21 Mar 2023 518

Poliția de Frontieră Zeci de migranți, înghesuiți în două autoutilitare în încercarea de a trece ilegal frontiera în Ungaria (GALERIE FOTO)

03 Mar 2023 613

UPDATE Zeci de percheziții la traficanții de migranți! Care sunt județele vizate (FOTO)

28 Feb 2023 698

Închisoare cu executare pentru un cetățean turc, la Constanța! Decizia nu este definitivă

13 Feb 2023 923

Zeci de percheziții DIICOT într-un mega dosar! Detalii oficiale (FOTO+VIDEO)

13 Feb 2023 907

Garda de Coastă Bărbați prinși în flagrant! Sustrăgeau fier vechi de pe o barjă (VIDEO)

09 Jan 2023 820

Peste 150 de cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera României în ultimele 24 de ore (GALERIE FOTO)

06 Jan 2023 919

VIDEO. Constanța. 80 de persoane, salvate de la o moarte sigură! Cum s-a evitat producerea unei tragedii maritime! Condamnări cu executare

05 Dec 2022 3711

Doi migranți afgani, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

18 Nov 2022 684

46 de cetățeni străini depistați în două TIR-uri care treceau frontiera din România în Ungaria

07 Nov 2022 680

Naufragiu în largul insulei Evia din Grecia. O ambarcațiune ce transporta migranți s-a scufundat. Zeci de persoane, dispărute

01 Nov 2022 983

Cetățeni sirieni, depistați ascunși într-o autoutilitară pentru transport legume și fructe. Șoferul, reținut

19 Sep 2022 808

Poliţia de Frontieră 82 de cetățeni străini depistaţi ascunşi în trei automarfare la frontieră (GALERIE FOTO)

17 Sep 2022 857

ZIUA LIVE. Sută la sută din cazurile de trafic de migranți, depistate de Garda de Coastă

08 Sep 2022 1313

Inspectoratul General pentru Imigrări Mii de cetățeni străini depistați cu ședere ilegală în România în ultimele cinci luni

24 Aug 2022 929