Oficial, de la Înalta Curte despre cel mai important muzeu rural din țară, aflat în județul Constanța Mihai Lupu - „Instanța a hotărât ca inestimabilele lucrări să rămână acolo unde le este locul de drept“ (MINUTA)


 
  • Este vorba despre dosarul 17324/118/2010**, în care Mario Vintilă solicita revocarea donației constând în Colecția de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“, cu o valoare apreciată la peste două milioane de euro!

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus respingerea cererii de recurs a reclamantului Vintilă Mario, împotriva deciziei Curții de apel Galați Secţia I civilă, în procesul care privește cel mai important muzeu rural din țară, aflat în județul Constanța - Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, din Topalu!

Decizia a fost luată în această seară de Completul Nr. 5 al Secției I Civile a instanței supreme, format din magistrații Eugenia Pușcașiu, Mihaela Tăbârcă și Mirela Vișan.

Iată minuta Horărârii Nr. 420/2022 pronunțate în urmă cu scurt timp de judecătorii Curții Supreme:


Decizia nr. 420: Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului, precum şi cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru determinate prin raportare la valoarea colecţiei donate, aferente etapelor procesuale anterioare, formulate de intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa. Respinge ca fiind lipsit de interes recursul exercitat împotriva încheierii din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Vintilă Mario împotriva deciziei civile nr. 88/A din 7 iunie 2021 şi a încheierii din 18 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă. Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 29.384 lei către intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă.


Hotărârea este irevocabilă și înseamnă sfârșitul unui proces ce durează în instanță de mai bine de zece ani!


 Muzeul de Artă Constanța este deținătorul de drept al operelor de artă, de o inestimabilă valoare, aflate în patrimoniul său,


Directorul Lelia Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă din Constanța, a declarat:


Cu mare bucurie vă anunțăm faptul că Muzeul de Artă Constanța a câștigat în mod definitiv procesul privind litigiul pentru lucrările de artă aflate în cadrul secției muzeului nostru ”Dinu şi Sevasta Vintilă” din comuna Topalu și care au făcut obiectul unei cereri de revocare a donației formulată de reclamantul Mario Vintilă. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus definitiv azi, 24.02.2022, respingerea acțiunii formulate de reclamantul Mario Vintilă. De asemenea, Curtea de Apel Galați a dispus anterior, pe 7 iunie 2021, în cel de-al patrulea ciclu procesual, respingerea apelului formulat de către apelantul-reclamant Vintilă Mario, fiind astfel menținută sentința civilă nr. 1621/27.03.2012, pronunțată de Tribunalul Constanța.



Încrederea pe care am avut-o mereu și o avem în justiție ne-a fost confirmată încă o data. Muzeul de Artă a fost susținut permanent de Consiliul Județean Constanța în acest proces cu o miză uriașă în care am fost reprezentați cu cinste de Casa de avocatură ”Țucă, Zbîrcea și Asociații”, cărora le mulțumim pe această cale.

Mulțumim de asemenea experților și tuturor persoanelor publice care au susținut pe parcursul a aproape 14 ani eforturile instituției noastre de a apăra acest patrimoniu extraordinar pe care avem posibilitatea să îl prezentăm în continuare iubitorilor de artă.


Postarea de pe pagina de Facebook a Consiliuli Județean Constanța 


Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus respingerea cererii de recurs a reclamantului Vintilă Mario, împotriva încheierii Curții de apel Galați Secţia I civilă. Pronunțarea înaltei curți, vine în urma unui lung proces, prin care Vintilă Mario, a solicitat instanțelor de judecată, anularea donației colecției de la Topalu către Muzeul de Artă Constanța.
 

“Prin această decizie, justiția arată, încă o dată, faptul că Muzeul de Artă Constanța este deținătorul de drept al operelor de artă, de o inestimabilă valoare, aflate în patrimoniul său. Astfel, visul regretatei Doina Păuleanu a devenit realitate, iar după un proces îndelungat instanța a hotărât ca inestimabilele lucrări din colecția de la Topalu să rămână acolo unde le este locul de drept, în patrimoniul național și în cel al județului Constanța” – a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu .


Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ din comuna Topalu este apreciat drept cel mai important muzeu rural din România.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a judecat la data 20 ianuarie 2022, recursul declarat în cauză și a anunțat că va pronunța verdictul în legătură cu soarta colecției la data de 27 ianuarie 2022! Ulterior, pronunțarea a fost amânată de mai multe ori până ce astăzi, 24 februarie 2022, instanța supremă a luat decizia irevocabilă de a respinge recursul promovat de Mario Vintilă.

Este vorba despre dosarul 17324/118/2010**, în care Mario Vintilă solicita revocarea donației constând în Colecția de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“, cu o valoare apreciată la peste două milioane de euro!

Mario Vintilă, cel care a cerut ca întreaga donație constând în colecția de artă să fie revocată, s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, după ce Curtea de Apel Galați a respins acțiunea sa.
 
Nu este pentru prima dată când procesul ajunge pe masa Curții Supreme, dar în ciclurile procesuale anterioare, dosarul fusese analizat exclusiv de judecătorii instanțelor din Constanța.
 
De data aceasta, la începutul lunii iunie 2021, apelul a fost judecat și respins de magistrații unei alte instanţe din țară, fiind vorba despre Curtea de Apel Galați, după ce cazul fusese strămutat de la Constanța, la cererea aceluiași Mario Vintilă.

În urmă cu scurt timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să respingă recursul declarat de Mario Vintilă împotriva deciziei Curții de Apel Galați, decizia fiind irevocabilă.

În motivarea Hotărârii nr. 88/2021, prin care completul format din magistrații Doru Benescu și Irina Alexandra Boldea al Curţii de Apel Galaţi a decis respingerea acțiunii de revocare a donaţiei, se arată că „probatoriul administrat în cauză demonstrează că donatarul (nr., Muzeul de Artă Constanţa, respectiv Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu) și-a respectat obligațiile privind conservarea Colecției și expunerea ei în binele cultural al membrilor comunității“.
 
Nemulțumit de ultima decizie a Curții de Apel Galați, Mario Vintilă, moștenitorul doctorului Gheorghe Vintilă – cel care a donat cele peste 220 de opere de artă comunei Topalu și a înființat astfel muzeul de artă din Topalu - , s-a adresat Curții Supreme a României, unde spera să obțină anularea hotărârii. Curtea Supremă a respins calea de atac însă.
 
Amintim, în anul 1960, doctorul Gheorghe Vintilă a donat peste 220 de opere de artă comunei Topalu, în memoria părinților săi, Dinu și Sevasta Vintilă, iar astfel muzeul de artă a fost înființat chiar în casa părintească a celor doi.
 
În prezent, instituția poartă numele Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu și are ca rațiune de a fi tocmai operele de artă donate de doctorul Gheorghe Vintilă.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exponatul săptămânii , la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ștergar cu cuci”

25 Mar 2024 344

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de „Buna vestire” - „Ziua cucului”

25 Mar 2024 412

Atelier de pedagogie muzeală, încheiat cu succes la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 472

Tabloul „Caii lui Sân Toader” la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 429

Atelier de pedagogie muzeală „Învățăm să țesem”, la Muzeul de Artă Populară din Constanța

22 Mar 2024 504

Expoziția deschisă la Muzeul Național de Istorie a României „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens”

20 Mar 2024 510

Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Muzeul de Artă Constanța prima manifestare culturală din această primăvară

19 Mar 2024 439

„Gala Luminilor”, important eveniment caritabil al comunităţii din Constanța

19 Mar 2024 499

Muzeul de Artă Populară Constanța Alexiile – „Ziua Șarpelui” și „Ziua Peștelui”, sărbătoare tradițională în lumea satului

17 Mar 2024 487

„Adam și Eva”, icoană pe sticlă de secol XIX, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 457

Muzeul de Artă Populară Constanța Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 647

Atelier de pedagogie muzeală, la Muzeul de Artă Populară Constanța Participanții pot picta pe sticlă icoana „Bunavestire”

14 Mar 2024 548

Vernisaj la Muzeul de Artă Constanța - „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului basarabean Andrei Gamarț

14 Mar 2024 555

Expoziția itinerantă „Tot ce ai văzut se va împlini“ de Andrei Gamarț ajunge la Constanța

12 Mar 2024 481

Dramaturgul francez Molieré, în 33 de stampe, din expoziția „Gravură Franceză din patrimoniul Muzeului de Artă Tulcea”

11 Mar 2024 558