Mihai Lupu, de Ziua Mondială a Artei „Consiliul Județean Constanța va încuraja și promova în continuare creatorii de artă din Dobrogea“

 
Mihai Lupu, foto: Facebook/ Mihai Lupu
Data de 15 aprilie marchează  Ziua Mondială a Artei, celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

La această dată, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrului adagiu „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.


Cu acestă ocazie, Mihai Lupu președintele CJC, a transmis un mesaj în care transmite că instituția Consiliului Județean Constanța va încuraja și promova în continuare creatorii de artă din Dobrogea.


Vă prezentăm conținutul integral al mesajului 
 

Ziua Mondială a Artei îmi oferă prilejul de a îmi exprima, și astăzi, prețuirea pentru artiștii din întreaga lume.


Trebuie să le acordăm acestora statutul meritat în societate precum și gratitudinea noastră, având încredere că doar prin artă ne putem ridica nivelul de educație, civilizație și cultură.


Asigurându-vă de tot suportul meu, vă transmit că instituția Consiliului Județean Constanța pe care o reprezint va sprijini, încuraja și promova în continuare creatorii de artă din Dobrogea. Cu atât mai mult, în această zi, adresez felicitări și mulțumiri tuturor celor care prin creativitate contribuie la păstrarea și promovarea valorilor românești.


La Mulți Ani!, a transmis Mihai Lupu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 378

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1202

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 393

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 481

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 475

Majorare de capital pentru Drumuri Județene Constanța SA, proiect dezbătut de consilierii locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 444

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 670

Consiliul Județean Constanța organizează concurs pentru conducerea executivă a DGASPC. Până când se pot depune dosarele?

10 Mar 2024 3789

Managerul de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” intră în evaluarea anuală!

10 Mar 2024 550

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 539

Ce notă a obținut în cadrul evaluării anuale managerul de la Biblioteca Județeană ,,I.N.Roman” Constanța (DOCUMENT)

07 Mar 2024 550

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 769

LIVE text Consiliul Județean Constanța, în ședință ordinară! Ce proiecte sunt pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1015