Mihai Lupu, mesaj de Sfântul Nicolae „Tuturor celor care își serbează ziua numelui, le transmit gândurile cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate“

Sfântul Nicolae, foto: Facebook/ Mihai Lupu
Sfântul Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, în data de 6 decembrie. Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.

Cu această ocazie, președintele Mihai Lupu a transmis un mesaj, transmițând gândurile cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate, împliniri și prosperitate celor care își serbează ziua numelui. 

 

Iată ce a transmis președintele CJC 


Ziua de 6 decembrie este dedicată ocrotitorului copiilor, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinității, Sfântul Nicolae.

Este un moment de bucurie pentru cei mici, cărora le doresc să găsească în ghetuțe cele mai așteptate daruri.

Tuturor celor care își serbează ziua numelui, le transmit gândurile cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate, împliniri și prosperitate, iar sufletele noastre să vibreze în armonie și pace.

La Mulți Ani!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 439

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 542

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 630

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 541

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 601

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 638

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 503

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1282

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 623

Mihai Lupu și Felix Stroe, imortalizați într-o fotografie. Ambii țin în mână adeziunea semnată de preșdintele CJ Constanța pentru a intra în PSD

17 Apr 2024 1104

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 523

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 588

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 790

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 838

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 518