Ministerul Dezvoltării continuă consolidarea seismică a spitalelor publice

Foto: MDLPAGuvernul României a aprobat, astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino” și Programul național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, după aprobarea programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, care vizează clădirile în care-și desfășoară activitatea instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, prin acest act normativ sunt avute în vedere clădirile spitalelor publice și alte clădiri din sistemul de sănătate, parte a infrastructurii critice – a anunțat ministrul Cseke Attila.

„Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino” va asigura finanțarea de la bugetul de stat a tuturor lucrărilor de intervenții necesare asupra unei clădiri, respectiv: consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea performanței energetice, lucrări de demolare parțială sau totală și realizarea unor clădiri noi, lucrări conexe, precum securitate la incendiu, lucrările de instalații aferente construcției, inclusiv instalații de fluide medicale, igienă, sănătate și mediu înconjurător, siguranță și accesibilitate în exploatare, protecție împotriva zgomotului și utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Clădirile vizate sunt cele încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI.

Un important factor care va accelera procesul de consolidare seismică, a arătat ministrul Cseke Attila, este că nu trebuie întocmite documentații tehnico-economice de tip DALI sau studii de fezabilitate, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent. Totodată, termenul de eliberare a certificatului de urbanism se scurtează, avizele și acordurile vor fi acordate în 3 zile lucrătoare, iar autorizația de construire în 7 zile lucrătoare. De asemenea, în condițiile în care se impune o intervenție de urgență, beneficiarii pot aplica negocierea fără publicarea unui anunț, în conformitate cu prevederile legii achizițiilor publice“ - au mai precizat reprezentanții MDLPA.


Investițiile vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării și derulate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în subordinea cărora funcționează spitale și unități publice sanitare.

„Introducerea în Program se va face pe baza listelor transmise periodic de Ministerul Sănătății, cuprinzând clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri și de ministerele și instituțiile cu rețele sanitare proprii. Clădirile vor fi introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Pentru fiecare clădire introdusă în listă se solicită acordul UAT-ului pentru introducerea în program, în 5 zile de la aprobare (hotărâre a consiliului local/județean). Pentru unitățile sanitare și instituțiile publice din subordinea Ministerului Sănătății și a celorlalte ministere, acordul pentru introducerea în program îl constituie acordul de parteneriat. Beneficiarii investițiilor vor fi cei care, pe perioada realizării lucrărilor, asigură spații pentru relocarea activităților.

Prin Program, sunt eligibile toate categoriile de cheltuieli, mai puțin dotarea spitalelor cu aparatură și echipamente medicale, consultanța și activele necorporale, cheltuielile pentru informare și publicitate, comisioanele și dobânzile bancare.

Pentru că prin acest program se vor consolida spitalele cu risc seismic, dar nu toate spitalele din România au fost expertizate recent, ministerul derulează și Programul național privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ, în perioada  2023-2025, în cadrul căruia se vor finanța serviciile de expertiză tehnică în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic“ - au mai menționat reprezentanții MDLPA.


Ambele programe se vor derula prin intermediul platformei digitale investitii.mdlpa.ro, pusă la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se vor aproba Normele metodologice de aplicare.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Secţia Contagioase din Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa va fi consolidată

30 Dec 2016 4349