Actualitate

Ministerul Economiei a decis! Se pot depune bilete la loterie online

  • Românii vor putea să încerce să câștige la loto cu bilete depuse online
  • Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României
  • Prin hotărârea propusă de Ministerul Economiei, scad șansele contactării virusului COVID-19
Jocurile de loto se vor putea desfășura inclusiv online sau la terminalele amplasate în centrele comerciale, fără să mai fie necesară deplasarea jucătorilor la sediul agențiilor, se arată într-o hotărâre inițiată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și publicată în Monitorul Oficial.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 777/2020 este schimbată modalitatea de a juca la loto, în contextul pandemiei de COVID-19, astel încât oamenii să nu se deplaseze până la sediul agenției ca să depună un bilet. Cei ce joacă la loto pot să facă asta de acasă (online, în secțiunea dedicată de pe portal) sau folosind unul dintre terminalele din centrele comerciale sau din alte spații în care este permisă desfășurarea unei astfel de activități, cu condiția implementării soluțiilor tehnice necesare.

Potrivit expunerii de motive care a însoțit hotărârea în etapa de proiect, activitatea jocurilor de noroc a fost profund afectată de distanțarea socială și de restricționarea circulației persoanelor impuse de pandemia de coronavirus. Prin urmare, o astfel de schimbare a modalității de joc poate fi o soluție pentru ca industria jocurilor de noroc să își poată continua activitatea.
Actul normativ prevede și o serie de condiții ce trebui îndeplinite în cazul în care persoanele care pun la loto vor decide să aleagă una dintre cele două metode prezentate mai sus.
Spre exemplu, terminalul autonom va trebui să aibă:
  • interfață care să permită participarea la joc, înregistrarea și eliberarea înscrisurilor aferente;
  • dispozitive care să permită plata taxei de participare, cum ar fi: acceptor de bancnote și/sau monede ori un alt dispozitiv pentru acceptarea plății aferente;
  • o imprimantă pentru printarea biletelor de joc.
Cei care vor vrea să pună bilete la loto online, pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale "Loteria Română S.A.", vor fi nevoiți să achite o taxă de participare. Tot pe site, participanții vor putea consulta termenii și condițiile de participare și vor putea imprima documentul privind acordarea dreptului de participare.



 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragerile speciale Loto ale toamnei. Fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat

16 Oct 2020 623

Rezultate Loto 6 din 49, duminică, 11 octombrie 2020

11 Oct 2020 434

Loteria Română Report la Joker la categoria I de peste 2,49 milioane de euro

09 Oct 2020 592

Rezultate Loto 6 din 49, duminică, 27 septembrie 2020

27 Sep 2020 604

Rezultate Loto 6 din 49, joi, 24 septembrie 2020

24 Sep 2020 596

Loteria Română Report la Joker la categoria I de peste 2,30 milioane de euro

21 Sep 2020 527

Rezultate Loto 6 din 49, Joker, 5 din 40, Noroc

20 Sep 2020 585

Duminică, noi trageri Loto 6/49 Report la Joker la categoria I de peste 2,26 milioane euro

18 Sep 2020 497

Loteria Română sărbătorește 114 ani de activitate! Tragerile Speciale Loto Aniversare

11 Sep 2020 568

Loteria Română lansează o nouă ediție de loz în plic

04 Sep 2020 619

Report la Joker la categoria I de peste 2 milioane de euro

31 Aug 2020 359

Rezultate Loto 6 din 49, duminică, 30 august 2020

30 Aug 2020 509

Report la Joker la categoria I de peste 1,95 milioane euro

21 Aug 2020 407

Loteria Română Rezultatele tragerilor Loto de joi, 20 august

20 Aug 2020 522

Loto 6/49 Suplimentar un milion de lei. Report la Joker la categoria I de peste 1,9 milioane euro

18 Aug 2020 447