Ministerul Economiei propune diminuarea numărului angajaţilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Ministerul Economiei a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare. Practic, este redus numărul de angajaţi din instituţie.
 
Având în vedere faptul că la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, din numărul total de 940 de posturi de demnitari 397 sunt la nivel central şi 543 la nivel teritorial, este necesar ca Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 să se modifice. Faţă de cele precizate, se impune diminuarea numărului total de posturi al ANPC cu 15, astfel, numărul total va fi de 925, exclusiv demnitari, din care pentru aparatul central 382, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor - 543.
 
Cele 15 posturi sunt vacante, nebugetate şi au statut de posturi contractuale, în cadrul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice.
 
Reprezentanţi instituţiei spun că acele locuri sunt vacante pentru că sunt blocate angajările, dar sunt necesare pentru buna desfăşurare a activităţii. „Normal că am fi avut nevoie de posturile respective. Ne afectează”, au punctat surse din cadrul ANPC.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 459

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1677

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2707

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 567

Justiție Constanța Eden Travel Partner SRL firmă din Constanța, solicită anularea unui proces verbal de contravenţie ANPC

16 Mar 2024 543

Amenzi și oprirea temporară a patru stații ale Lukoil, după controale ale ANPC. Ce nereguli au fost depistate

14 Mar 2024 820

Anunțul ANPC Cerinţele necesare pentru ca un produs să poată fi numit românesc ar putea fi stabilite printr-un act normativ

13 Mar 2024 535

Acțiune de control în mai multe stații ale OMV Petrom! Ce nereguli au găsit comisarii ANPC (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 767

Rate calculate greșit la Raiffeisen Bank. ANPC recomandă păgubiților să-și revendice banii

11 Mar 2024 853

Firma care controlează lanțul de supermarketuri Penny, la judecată cu ANPC - Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanta

02 Mar 2024 614

Farmacia, verificată de ANPC Eurosantis SRL, firma lui Ion Dumitrache de la PSD, în proces cu Protecția Consumatorilor Constanța!

27 Feb 2024 903

ANPC a închis de urgență încă trei săli de fitness World Class. S-a lăsat și cu amenzi în valoare de 28.000 lei

22 Feb 2024 659

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 664

Cum să alegi cadouri sigure și autentice de Sf. Valentin și Dragobete. Sfaturile Directorului ANPC

11 Feb 2024 666

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1415