08 Jun, 2022 17:02
1127
Pentru punerea în acord a art. 539 C.p.p. cu Constituția, așa cum a fost aceasta din urmă interpretată prin Decizia nr. 136/2021, în cadrul grupului de lucru interinstituțional, opinia majoritară a fost că nu se pot acorda despăgubiri pentru privare injustă de libertate, dacă temeiul clasării sau achitării îl constituie intervenția – între momentul privării de libertate și cel al soluționării definitive a cauzei – a unei legi penale care dezincriminează fapta săvârșită.
Argumentul a fost că, dacă o persoană este privată de libertate în mod legal în cursul procesului penal (cu respectarea dispozițiilor legale și în raport de standardul probatoriu cerut pentru luarea/prelungirea/menținerea măsurii preventive privative de libertate), iar la finalul procesului penal se dispune clasarea sau achitarea, constatându-se incidența unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) – d) C.p.p. (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, există o cauză justificativă sau de neimputabilitate), această situație presupune o culpă a statului, căci libertatea individuală – inviolabilă, potrivit art. 23 alin. (1) din Constituție, a fost afectată prin măsura preventivă dispusă, fără ca ulterior statul să reușească să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului.
Așadar, justificarea dreptului la despăgubire rezidă în faptul că cele reținute la momentul privării de libertate se dovedesc ulterior că nu corespundeau realității, deci că măsura, deși legală, nu a fost întemeiată.
Când însă în ordonanța de clasare/decizia definitivă de achitare s-ar reține că inculpatul a săvârșit fapta ce a constituit temeiul măsurii preventive, că măsura preventivă a fost legal dispusă (deci că fapta constituia infracțiune la data luării măsurii) și că, numai pentru considerentul intervenției ulterioare a unei legi de dezincriminare, se impune clasarea/achitarea inculpatului, a-i recunoaște în acest caz dreptul la despăgubiri ar însemna o dezdăunare pentru o situație ce exclude culpa statului în răsturnarea prezumției de nevinovăție (deși nevinovat din punct de vedere penal, întrucât fapta nu mai constituie infracțiune la data soluționării definitive a cauzei, inculpatul totuși a săvârșit fapta care a constituit temeiul privării sale de libertate ca măsură preventivă legal dispusă la acel moment).
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: