Ministerul Transporturilor Actualizarea tarifelor pentru trecerea peste podurile rutiere. Este vizat şi sistemul de taxare la punctul Feteşti - Cernavodă

Ministerul Transporturilor a publicat pentru dezbatere publică şi în transparenţă decizională ordinul ministrului pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.
 
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA aplică tarife care se constituie ca venituri proprii pentru proiectarea, administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor de interes naţional aflate în administrarea sa, după cum urmează:
  1.  tarife suplimentare de utilizare a drumurilor de interes naţional, pentru efectuarea transportului cu vehicule cu depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise, tarife stabilite în funcţie de masa totală, de masele pe axe, de dimensiunile vehiculelor şi de distanţa parcursă;
  2. tarife suplimentare de acces la reţeaua de drumuri de interes naţional, în conformitate cu prevederile acordurilor bilaterale şi cu reglementările interne în vigoare, pentru vehiculele înmatriculate în alte state;
  3.  tarife de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Giurgeni - Vadu Oii, Feteşti – Cernavodă şi în sensul Giurgiu – Ruse;
  4. tarife pentru emiterea de avize, acorduri prealabile, autorizaţii de amplasare şi/sau acces în zona drumului, aprobare instituire restricţii de circulaţie şi tarife pentru utilizarea amprizei, a zonei de siguranţă a drumului şi a zonelor limitrofe zonei de siguranţă, aflate în proprietatea sau în administrarea CNAIR SA.
 
Menţionăm că activitatea de încasare a tarifelor de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre se desfăşoară în trei subunităţi ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, respectiv Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu, aflată în punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse, Agenţia de Încasare Giurgeni şi Agenţia de Încasare Feteşti, aflate pe reţeaua internă de drumuri naţionale.
 
Nivelul tarifelor de trecere încasate în Agenţia de Încasare Feteşti este stabilit prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 612/2015 privind stabilirea tarifului de trecere înregistrat prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei.
Având în vedere că în prezent activitatea de încasare a tarifelor de trecere pentru utilizarea podurilor dunărene este reglementată prin două acte normative, Ministerul Transporturilor propune aprobarea acestor tarife printr-un singur act normativ şi abrogarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 612/2015 privind stabilirea tarifului de trecere înregistrat prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei şi Ordinului ministrului transporturilor nr. 1854/2017 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Ce modificări sunt vizate pentru utilizarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

Precizăm că propunerile din prezentul proiect de ordin al ministrului transporturilor nu aduc modificări privind nivelul tarifelor faţă de tarifele aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1854/2017 şi Ordinul ministrului transporturilor nr. 612/2015.
 
În conformitate cu OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul tarifului de trecere se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor. Având în vedere ca în prezent tarifele de trecere sunt reglementate prin două acte normative, se propune aprobarea unui singur act normativ care să reglementeze tarifele de trecere pentru podurile dunărene.
 
Astfel, tarifele sunt următoarele:
- Vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) -  autoturisme şi vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane: 13 lei pentru o trecere, 26 de lei pentru două treceri şi 208 lei pentru 20 de treceri;
 
- Vehicule rutiere de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi mai mică de 12,0 tone, exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane: 47 lei pentru o trecere, 94 de lei pentru două treceri şi 818 lei pentru 20 de treceri;
 
- Vehicule rutiere de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau  egală cu 12,0 tone şi cu maximum 3 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane: 64 de lei pentru o trecere, 128 de lei pentru două treceri şi 1.114 lei pentru 20 de treceri;

 
- Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone şi cu minimum 4 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane: 91 de lei pentru o trecere, 182 de lei pentru două treceri şi 1.584 de lei pentru 20 de treceri.
 
Tarifele sunt valabile 12 luni de la data achitării.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 559

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul Agigea RORO PTF-București IMGB

22 Apr 2024 339

CNAIR, contract cu Demo-Tech Invest SRL pentru lucrări de desființare construcții (DOCUMENT)

20 Apr 2024 414

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Valea Seacă-Tulcea

20 Apr 2024 436

Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea RORO PTF - București IMGB

20 Apr 2024 356

Două spații de pe Autostrada A2, București – Constanța vor fi modernizate! Anunțul CNAIR

20 Apr 2024 503

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 476

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 753

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 480

Atenție, șoferi! Transport cu depășiri pe ruta Valea Seacă-Tulcea

17 Apr 2024 525

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța

17 Apr 2024 791

Două transporturi agabaritice vor circula pe ruta Agigea RORO PTF-IMGB

15 Apr 2024 452

Transport agabaritic pe ruta Agigea Port - Lăzărești! Traficul pe drumuri din județul Constanța, îngreunat

12 Apr 2024 459

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 620

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu, lot 6

11 Apr 2024 373