Ministerul Turismului caută soluții pentru mai multe probleme în cazul Omnia Turism. Măsura, după sinuciderea patronului societății

Situația creată în urma sinuciderii patronului Omnia Turism SRL este complexă, iar Ministerul Turismului caută soluții pentru mai multe probleme care au fost create de blocarea conturilor bancare ale agenției, imediat după ce s-a difuzat în mass-media vestea morții acestuia.

Într-o primă acțiune, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a reușit să găsească unele soluții, împreună cu reprezentanții ANAT, MAI și MAE, pentru aducerea în țară a unui grup de 80 de români, care au achiziționat pachete turistice de la această agenție, și  i-a sfătuit pe toți cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenției au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăți.
 
Ministrul Mircea Dobre a discutat personal și cu reprezentanții instituțiilor bancare și a reușit, astăzi, identificarea unor soluții legale pentru achitarea unei părți din costurile necesare aducerii în țară a celor 80 de turiști blocați în străinătate.

De asemenea, ministrul Mircea Dobre a discutat personal cu o parte dintre clienții agenției Omnia Turism și cu reprezentanții agențiilor partenere, pentru a găsi posibile soluții de ieșire din această situație. În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasați deja de agenția Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro. 
 

”Precizăm, de asemenea, faptul că Ministerul Turismului a început un control la această agenție la data de 6 septembrie 2017, iar proprietarul agenției a fost invitat, la data de 8 septembrie, să se prezinte personal la Ministerul Turismului, cu o serie de documente. Nu s-a prezentat nimeni din partea agenției Omnia Turism, drept pentru care un alt control s-a efectuat la sediul agenției, la data de 5 octombrie, când s-a aplicat și o sancțiune de 2.000 de lei. Proprietarului companiei i s-a lansat o nouă invitație de a se prezenta la sediul Ministerului Turismului, cu documentele companiei, pe data de 17 octombrie 2017, la ora 11.00 (data de astăzi). Consecințele neprezentării ar fi constat într-o nouă amendă și ridicarea licenței, în termenul prevăzut de lege” au transmis reprezentanții Ministerului Turismului.
 

În urma falimentelor mai multor agenții de turism, înregistrate în ultimii doi ani, Ministerul Turismului a promovat, în luna august a.c., un proiect de Ordonanță de Guvern, adoptată în data de 30.08.2017, prin care s-a creat cadrul legal necesar stabilirii mecanismelor financiare de garantare a pachetelor turistice, în sensul obligării agențiilor care comercializează pachete turistice de a asigura întreg volumul de vânzări. În prezent, Ministerul Turismului, împreună cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la ordinul comun care va stabili modalitatea efectivă și concretă de combinare a instrumentelor de garantare, astfel încât fiecare pachet turistic vândut să poată fi garantat până la furnizarea efectivă a serviciilor turistice achiziționate de consumatori.
 
În zilele următoare, Ministerul Turismului va continua căutarea unor  modalități de rezolvare pentru cât mai multe dintre problemele create de agenția Omnia Turism.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cea mai mare pagubă înregistrată, după anul 1990 Una dintre cele mai cunoscute companii de turism din România, Omnia Turism SRL a intrat în faliment! (DOCUMENT)

15 Feb 2022 1636

Insolvența Omnia Turism merge mai departe! Deținătoarea uneia dintre cele mai mari pagube înregistrate de o agenţie de turism, după anul 1990

11 Feb 2021 3154

Doi ani de la moartea omului de afaceri George Negru! Tribunalul Bucureşti a stabilit un nou termen în dosarul privind insolvenţa agenţiei de turism Omnia

11 Oct 2019 5118

Cazul Omnia Turism schimbă legislația. Ce măsuri s-au luat în urma ședinței de la Ministerul Turismului

21 Oct 2017 2658

Ministerul Turismului organizează ședință operativă în urma cazului Omnia Turism

20 Oct 2017 2110

Cazul Omnia Turism schimbă legislația în domeniu. Agențiile de turism nu vor mai putea vinde pachete turistice mai devreme de 12 luni de la data plecării

18 Oct 2017 2730

Cazul Omnia Turism. Ce a declarat ministrul turismului şi care este situaţia românilor păgubiţi

18 Oct 2017 2592

Lumea afacerilor în doliu. Proprietarul unui cunoscut touroperator s-ar fi sinucis. În ce societăți era asociat acesta

16 Oct 2017 2480