Ministerul Turismului va cheltui peste 100.000 de lei pentru un film publicitar și spot-uri. Iată ce temă vor avea! (document)

Ministerul Turismului a publicat pe portalul oficial al instituției un anunț de participare privind atribuirea contractului având ca obiect realizarea unui film publicitar și a trei spot-uri de promovare turistică. Valoarea estimată totală a achiziției se ridică la 116.849,50 de lei, fără TVA.
 
Practic, ministerul dorește să realizeze un film publicitar cu o durată de trei minute, dar și trei spot-uri, fiecare de 10, 15, respectiv 30 de secunde. Procedura de atribuire este simplificată. Filmele și spot-urile ar trebui să fie gata până la data de 31 decembrie.
 
Tema filmului publicitar este de a realiza un nou concept vizual al destinației România. Filmele sunt create pentru a fi utilizate pentru campaniile de promovare ulterioare ale Ministerului Turismului precum: campanii TV, marketing online, cu ocazia unor evenimente interne și externe, fără a se limita la acestea.
 
Efectele realizării acestui clip, care va fi promovat ulterior în cadrul unor campanii integrate, vor include România pe harta turismului internațional, după cum este precizat în caietul de sarcini. România va fi, în opinia ministerului, o destinație turistică de calitate competitivă la nivel global într-o serie de produse și experiențe de călătorie. Pe termen lung, punctele forte ale României ca destinație turistică trebuie să fie cunoscute la nivel internațional.
 
Promovarea României ca destinație turistică la nivel mondial este o prioritate strategică în dezvoltarea turismului românesc și a imaginii de țară. Unul dintre pilonii importanți în comunicare este reprezentat de dezvoltarea campaniilor de publicitate internaționale adresate consumatorilor finali.
 
Pe toată durata clipului, brandul de turism „Romania, Explore the Carpathian Garden” va fi inserat în colțul din stânga jos. Se va marca președinția Consiliului UE 2019 printr-un carton care va fi editat la finalul filmului.
 
Filmarea se va realiza în maximum 40 de zile de la semnarea contractului. Filmul principal și spot-urile vor putea conține unele imagini (maximum 25% din durata totală) din arhiva filmată a ofertanților, adică realizate înainte de încheierea contractului cu Ministerul Turismului, cu condiția ca acestea să nu mai fi fost oferite altor beneficiari în țară și în străinătate. În acest sens, prestatorul va da o declarație pe propria răspundere.
 
La maximum 50 de zile de la semnarea contractului, ofertantul câștigător va prezenta Ministerului Turismului o propunere de film de 3 minute. În 2 zile de la primirea materialului, ministerul va comunica modificările pe care ofertantul câștigător trebuie să le opereze în vederea editării materialului final.
 

În 60 de zile, filmul publicitar și spot-urile trebuie livrate. Materialul brut, care trebuie să aibă minimum 2 ore și 30 de minute, va fi pus la dispoziția Ministerului Turismului. Spot-urile vor prezenta cele șase forme de turism conform studiului care a stat la baza elaborării brandului de turism: circuite culturale, turism în natură, turism rural, turism activ și de aventură, turism de sănătate și întreținere, citybreak.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rețetă autentică Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului promovează salata cu icre de știucă de la Tulcea

16 Apr 2024 334

Patru agenții de turism din județul Constanța au rămas fără licență de funcționare. Iată care sunt acestea (DOCUMENT)

10 Apr 2024 6010

Soluție judiciară în dosarul de restituire cauţiune Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa contra Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

13 Mar 2024 662

Descoperă autenticitatea Scrumbia de Dunăre afumată, produs cu denumire de origine protejată

13 Mar 2024 564

România, promovată ca destinație turistică la BBC

09 Feb 2024 617

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 525

Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 – 2027, în dezbatere publică

29 Dec 2023 538

Ministerul Economiei Forma consolidată a Ghidului pentru schema de ajutor de stat Constructplus a fost publicată!

29 Dec 2023 569

OFICIAL OMD Municipiul Tulcea a obținut avizul legal de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

29 Dec 2023 682

OMD Mamaia Constanța vrea să implementeze excursii de o zi cu plecare din Constanța și din stațiunea Mamaia

14 Dec 2023 845

MEAT Din luna ianuarie 2024, solicitările de autorizare în domeniul turismului vor putea fi depuse online, prin intermediul noului sistem informatic

08 Dec 2023 1033

Primele concluzii ale OMD Mamaia Constanta, după WTM Londra (FOTO)

14 Nov 2023 837

Plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța. Implicată Tabăra Năvodari SA

20 Oct 2023 827

Procesul dintre Cristal Melissa SRL și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe rolul Curții de Apel Constanța

14 Oct 2023 689

OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

10 Oct 2023 1037