Ministrul Agriculturii va verifica activitatea lui Gabriel Ionita

cap_3.jpgHotelul „Scoica" din staţiunea Jupiter a găzduit ieri dezbaterea „Viitorul industriei alimentare româneşti în contextul crizei economice actuale", eveniment organizat de Federaţia Sindicală din Industria Alimentară. 

Evenimentul a avut loc în contextul desfăşurării lucrărilor Consiliului Naţional Sindalimenta, pe fondul găsirii unor soluţii care să conducă la reducerea efectelor negative generate de actuala criză financiară. La finalul dezbaterii, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a punctat principalele probleme abordate împreună cu reprezentanţii federaţiei: „Problemele ce mi-au fost aduse la cunoştinţă sunt cam aceleaşi în toată ţara, cu unele particularităţi. Ni s-a solicitat, de exemplu, ca în cadrul proiectului „Laptele şi cornul" să impunem ca laptele folosit să nu fie adus din import. Un alt proiect, pe care eu îl ştiam din Parlament, dar care se pare că e „blocat" undeva, este cel al timbrării pâinii. Evaziunea în domeniul panificaţiei a atins cote alarmante, de până la 75%, la fel şi în domeniul procesării cărnii. Consumatorul are dreptul să ştie ce fel de pâine consumă, ce conţine aceasta şi câte calorii se regăsesc in ea", afirmă Ilie Sârbu.

Seceta în zone precum Dobrogea, Galaţi sau Vaslui, a constituit un alt semnal de alarmă tras de către fermieri, una dintre soluţiile găsite fiind aceea ca, în aceste regiuni, consiliile judeţene să se implice activ pentru remedierea situaţiei. Ministrul a declarat totodată că luni s-ar putea să intre la votul Parlamentului „Codul de bune practici", care ar duce la o scădere a preţurilor, „umflate" pe traseul producător - client.

sarbu.jpgPrimarii care eliberează certificate false de producător riscă puşcăria

Ministrul Sârbu a recomandat primarilor din toate localităţile să dea dovadă de prudenţă şi să nu mai elibereze certificate de producător persoanelor care nu au nicio legătură cu agricultura. „Primarii riscă să intre în puşcărie pentru eliberarea certificatelor de producător unor oameni care nici nu locuiesc la ei în comună", a declarat Ilie Sârbu. În ceea ce priveşte criza actuală, aceasta a atins şi zona industriei alimentare. O parte a companiilor multinaţionale şi-au mutat activitatea în Bulgaria (un motiv fiind şi acela al fiscalităţii foarte mari din ţara noastră), iar o altă parte a agenţilor economici şi-au redus numărul de angajaţi sau chiar şi-au închis porţile definitiv. Se apreciază că, în plină criză, din cei 180.000 de angajaţi din industria alimentară vor fi disponibilizaţi aproximativ 15%.

Despre o problemă de actualitate, cea a şefului Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud Est (fostul Birou SAPARD), Gabriel Ioniţă, pe care ZIUA de Constanţa a prezenta-o în numărul trecut, ministrul Sârbu afirmă că aude de ea pentru prima dată: „deocamdată nu ştiu de vreo petiţie a angajaţilor centrului, referitoare la condiţiile de muncă şi nici că instituţia respectivă nu a reuşit să acceseze proiecte europene. Problema sesizată de dumneavoastră a fost notată şi vom verifica", a promis Ilie Sârbu.

{mos_ri:Ministrul Agriculturii}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 470

Situația umidității solului în Dobrogea. Date agrometeorologice (FOTO)

03 Apr 2024 511

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, de Ziua Internațională a Păsărilor „Oamenii sunt, prin acțiunile lor iresponsabile, cea mai mare amenințare la adresa bunăstării păsărilor”

01 Apr 2024 506

Situația rezervei de umiditate în sol, în Dobrogea. Analiza ANM

22 Mar 2024 527

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 868

Un teren agricol, deținut de Revargo Agricultură SRL, scos la mezat de ANAF Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 851

Ministerul Cercetării anunță finanțarea cu 182,2 milioane de lei a proiectelor ce presupun implementarea unor tehnologii de ultimă generație

25 Jan 2024 650

USR sesizează instituțiile statului în legătură cu legalitatea concesionării terenurilor ce fac obiectul scandalului cu subvențiile pentru stuf din Delta Dunării

23 Jan 2024 760

"Fermierii, în 2024, nu vor avea o dificultate în agricultura din România". Anunțul lui Florin Barbu

22 Jan 2024 558

Consilierul județean Răzvan Filipescu de la PRO România și-a depus raportul de activitate pentru 2023 (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1019

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 629

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu face un apel către fermieri să meargă acasă

16 Jan 2024 714

Ministrul Florin Barbu „RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut! În 2024 suportăm acciza la motorină pentru fermieri“

12 Jan 2024 835

Predoiu despre protestul transportatorilor şi fermierilor- „Am încredere că vom depăşi cu toţii, cu bine, acest moment"

12 Jan 2024 588

Atenționare de călătorie pentru Germania! Anunțul MAE

06 Jan 2024 756