Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Asigurăm finanțarea, din fonduri europene, pentru construcția a 124 de creșe noi“ (DOCUMENT)

Creșă. Foto: Facebook/MDLPAMinisterul Dezvoltării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va construi 124 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul, care vor asigura 7.450 de locuri suplimentare în creșele de stat pentru cei mici. Dintre acestea, au fost semnate contractele de finanțare pentru primele 64, anunță ministrul Cseke Attila.

După cum este cunoscut, în 1 septembrie, ministrul dezvoltării, în prezența premierului Nicolae-Ionel Ciucă, a semnat primele 9 contracte de finanțare pentru construcția unor creșe cu finanțare europeană, alte 55 de contracte fiind semnate ulterior. Astfel, 64 dintre cele 124 de creșe au primit deja finanțare, iar celelalte 60 urmează să fie anunțate în curând, a adăugat ministrul dezvoltării.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program guvernamental ambițios, cu finanțare de la stat, de construire de creșe noi, pentru care a asigurat și o legislație și reglementări moderne, înlocuind normativele în vigoare de zeci de ani. Totodată, ministerul a asigurat și un proiect-tip pentru construcția creșelor eficiente din punct de vedere energetic și prietenoase cu mediul, care vine în sprijinul autorităților locale și va facilita construcția creșelor.

Acum, Ministerul Dezvoltării asigură finanțarea, din fonduri europene, a acestor investiții în proporție de 100%, inclusiv costurile racordării creșelor la utilități, iar autoritățile locale nu vor fi nevoite să asigure contribuție proprie. Astfel, se vor elibera fondurile guvernamentale asigurate în acest scop, din care se vor putea construi alte creșe.

Noile creșe, construite după proiectul-tip al ministerului, vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Clădirile vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile.

Lista celor 64 de creșe care urmează să fie construite cu finanțare europeană poate fi consultată în secțiunea Document a materialului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1682

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 540

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 731

Ministrul Adrian-Ioan Veștea “Personalul de specialitate în sănătate este o nevoie constantă“

11 Jan 2024 745

Ministerul Deazvoltării Contract de finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale destinate persoanelor vârstnice afectate de afecțiuni psihice

12 Dec 2023 630

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea „Este important să asigurăm continuitatea proiectelor aflate în derulare”

08 Dec 2023 676

Ministrul Adrian-Ioan Veștea ”Fondurile europene contribuie la implementarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor”

05 Dec 2023 766

Adrian-Ioan Veștea- ”Franța este primul partener al României în ceea ce privește cooperarea la nivel descentralizat”

05 Dec 2023 666

Adrian-Ioan Veștea- ”Prin toate programele pe care le coordonăm, avem în vedere creșterea calității vieții locuitorilor”

04 Dec 2023 821

MDLPA Localități din 20 de județe primesc finanțare pentru 34 de investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară

27 Nov 2023 614

Ministrul Adrian-Ioan Veștea „Ministerul Dezvoltării asigură condiții moderne pentru derularea actului de justiție”

24 Nov 2023 757

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea „Proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Dezvoltării continuă să prindă viață în toate județele țării”

13 Nov 2023 755

MDLPA Localități din 30 de județe primesc finanțare pentru 54 de investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară

08 Nov 2023 751

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea „Eforturile noastre trebuie concentrate spre îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor”

30 Oct 2023 715

Adrian Veștea „Investițiile Ministerului Dezvoltării sunt esențiale pentru promovarea dezvoltării regionale și pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”

16 Oct 2023 804