Ministrul Energiei - „România este în plin proces de refacere a stocurilor de gaze“

  • România a început de curând valorificarea resurselor din Marea Neagră din perimetrele de adâncime redusă.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a participat, luni, 27 iunie, la reuniunea Consiliului Energiei la Luxemburg, organizată în contextul continuării discuțiilor la nivel european cu privire la securitatea aprovizionării cu gaz natural și energie.

Europa traversează o perioadă cu provocări de natură geopolitică, umanitară și energetică. Asigurarea resurselor primare pentru perioada următoare în contextul reducerii dependenței de importurile energetice din Rusia reprezintă misiunea noastră prioritară. Această este direct conectată de asigurarea unui preț accesibil la energie pentru populație

„De la ultima reuniune ministerială din luna mai, Europa continuă să lucreze la planuri concrete și acțiuni în perspectiva consolidării independenței și rezilienței sistemelor energetice – planul REPowerEU și cel de-al șaselea pachet de sancțiuni care limitează importurile de țiței și produse petroliere din Rusia.

Pentru perioada următoare, Europa are în vedere creșterea eficienței energetice, accelerarea dezvoltării surselor regenerabile, finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniul gazului natural  și diversificarea surselor de aprovizionare.

România, la rândul ei, mizează pe un mix energetic echilibrat. Dezvoltarea producției interne de gaz natural, energie nucleară și creșterea ponderii energiei regenerabile cuplat cu măsuri de eficiență energetică reprezintă coordonatele strategice pentru perioada următoare“, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.


România a început de curând valorificarea resurselor din Marea Neagră din perimetrele de adâncime redusă, cu potențial estimat la 1 miliard metri cubi pe an ceea ce reprezintă aproximativ 10% din consumul de gaze al României. Prin preluarea integrală a participației ExxonMobil, de către Romgaz, România are de asemenea în vedere demararea exploatării din perimetrul Neptun Deep, în perspectiva anului 2026. 

Proiectele în domeniul nuclear continuă conform planificării stabilite (retehnologizarea Unității 1, Unitățile 3 și 4), România anunțând de curând amplasamentul potențial al primului reactor modular de mici dimensiuni, la Doicești, județul Dâmbovița.

„Pentru iarna viitoare, România este în plin proces de refacere a stocurilor de gaze, fiind importantă în acest sens și coordonarea cu grupul regional creat la Sofia ca parte a Platformei energetice comune a UE“, mai arată Virgil Popescu.


În prima parte a reuniunii, alături de celelalte state membre, am adoptat poziția de negociere a Consiliul asupra formelor revizuite ale directivelor privind eficiența energetică și promovarea energiei din surse regenerabile, elemente cheie ale securității energetice în UE.

Cele două directive vor contribui la creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și la o utilizare mai eficientă a resurselor, ambele cu impact direct asupra reducerii prețului la energie pentru consumatori. Cele două directive revizuite adoptate la nivelul Consiliului urmează să intre în etapa de negociere inter-instituțională între Parlamentul European și Consiliu.

În a doua parte, statele membre au dezbătut problema securității energetice în contextul continuării conflictului din Ucraina și al pregătirii pentru iarna viitoare.

„Din perspectiva României, sunt importante 5 direcții strategice de acțiune pentru perioada următoare: creșterea producției din surse interne într-o manieră neutră din punct de vedere tehnologic; refacerea stocurilor de gaze pentru iarna următoare la un nivel de cel puțin 80%; consolidarea infrastructurii pentru transportul și depozitarea gazului natural - finalizarea Coridorului Vertical (Grecia-Bulgaria-România) și utilizarea Coridorului Transbalcanic (Turcia, Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova); operaționalizarea Platformei Energetice pentru achiziționarea în comun a gazelor naturale; energie stabilă și accesibilă pentru consumatori“, mai punctează ministrul.


România rămâne un susținător al solidarității între Statele Membre și al colaborării în domeniul energetic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Un nou contract pentru supervizarea unor lucrări ce vizează noua rețea de gaze naturale din comună

12 Apr 2024 483

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 479

UPDATE Intervenție de urgență pe strada IG Duca din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1913

Cumpărări directe Constanța Comuna Castelu. Infra Plan Consulting SRL, dirigenție de șantier pentru rețeaua de distribuție gaze naturale (DOCUMENT)

06 Apr 2024 814

IGPR InfotraficJudețul Ilfov -Circulație restricționată pe DN 2

05 Apr 2024 385

A sunat alarma la secția UPU a Spitalului Bagdasar – Arseni Pacienții și personalul au fost evacuați

31 Mar 2024 517

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

28 Mar 2024 531

Licitații Constanța Primăria Murfatlar cumpără expertiză tehnica sistem de distribuție gaze naturale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 431

O unitate militară din Tulcea primește energie electrică și gaze naturale de la două firme din București. Suma cheltuită ajunge la aproape 430.000 de lei (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 627

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, anunț important despre proiectul de înființare a rețelei de distribuție gaze naturale

17 Mar 2024 1199

Modificarea OUG ce prevede plafonarea prețurilor la energie, în dezbatere publică. Ce propune Ministerul Energiei

15 Mar 2024 512

Achiziții Constanța Primăria Valu lui Traian achiziționează sedrvicii cadastrale și ridicări topografice proiect „Realizare rețea de alimentare cu gaze”

11 Mar 2024 1467

Achiziții Constanța Ce firmă va elabora un studiu de fezabilitate pentru proiectul de racordare la gaze în Valu lui Traian

10 Mar 2024 591

Cumpărări directe Constanța Pași pentru înființarea, la Chirnogeni, a sistemului de distribuție de gaze naturale (DOCUMENT)

07 Mar 2024 625

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță noi proiecte energetice la reuniunea ministerială de la Baku

02 Mar 2024 831