Ministrul Gabriel Leş, prezent la spectacolul „Omagiu Armatei Române” la Ministerul Apărării Naţionale


Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş
, a participat marţi, 22 octombrie, la spectacolul „Omagiu Armatei Române”, organizat în Aula „Alexandru Ioan Cuza” de la sediul MApN de către Asociaţia Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere „Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu” cu prilejul Zilei de 25 Octombrie - Ziua Armatei României.

„Păuliş, Oarba de Mureş sau Carei sunt doar câteva dintre cele mai importante bătălii ale Armatei Române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, momente de jertfă şi glorie rămase în memoria colectivă a poporului român ce sunt retrăite cu emoţie de puţinii veterani de război rămaşi în viaţă.

Noi, generaţiile de astăzi, avem datoria morală de a rememora faptele lor de vitejie şi de a aduce un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie şi popor” a declarat Gabriel Leş în discursul său.


Spectacolul a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României şi cu un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Activitatea, care a reunit reprezentanţii a patru generaţii de români, de la copii de 7 ani până la vârstnici de 100 de ani, veterani de război, civili şi militari activi, în rezervă şi retragere, a fost dedicată celor două evenimente majore din viaţa Oştirii Române: împlinirea a 75 de ani de când Armata Română a reuşit, prin faptele sale de vitejie, să elibereze ultima palmă de pământ din teritoriul ţării, ulterior contribuind semnificativ şi la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, iar cel de-al doilea ca importanţă istorică, împlinirea a 60 de ani, de când, anual, sărbătorim Ziua Armatei României (dată stabilită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959).

Ulterior, activitatea a cuprins vizionarea unui colaj de filme artistice având ca temă bătăliile purtate de Armata Română în perioada august 1944-mai 1945, decernarea unor plachete comemorative, recitaluri de poezie, dansuri populare şi, în încheiere, un exerciţiu de drill-team executat de o formaţiune mixtă aparţinând Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.


Asociaţia Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere „Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu” (ACMFRR) a fost înfiinţată în anul 2016, prin efortul a 23 de cadre militare în rezervă şi retragere, care au făcut parte din primele promoţii de cadre militare active femei din anii 1973-1976 şi poartă numele primei femei militar din lume ce şi-a dobândit gradul de ofiţer luptând pe front, cu arma în mână, în Primul Război Mondial.

ACMFRR are ca obectiv principal educarea tinerei generaţii în spiritul patriotic, al dragostei de ţară, de cinstire a eroilor neamului românesc şi al Armatei Române, al respectului faţă de valorile şi simbolurile naţionale.


Sursa foto: Facebook/ Gabriel Leș 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 302

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 478

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 593

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 460

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 814

Spectacol lunar pe cerul Constanței (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 834

Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită la Tulcea în Piața Civică a municipiului

09 Apr 2024 456

„Rigoletto”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

07 Apr 2024 552

Spectacol pe 25 mai organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Cu ce firmă a încheiat contractul de servicii cultural – artistice (DOCUMENT)

05 Apr 2024 484

Spectacol în premieră, la Teatrul Jean Bart din Tulcea - „Scrisoarea unei necunoscute”, de Stefan Zweig

04 Apr 2024 645

Apus de soare impresionant la Constanța! Spectacol de lumini și culoare (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Apr 2024 1055

Primul spectacol al lunii aprilie 2024 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"- „Nunta lui Figaro”

01 Apr 2024 464

LIVE TEXT Spectacol de Ziua Greciei la Centrul Multicultural Jean Constantin din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Mar 2024 1306

LIVE Text CSM Constanța, show de baschet cu echipa militarilor americani de la Mihail Kogălniceanu, MK All Stars (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 801

Spectacol de aproximativ 8.000 de euro la Constanța Centrul „Teodor T. Burada” o aduce pe artista Bibi pentru un show dedicat copiilor (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 723