Ministrul interimar al Educaţiei anunță Testele de salivă vor sosi săptămâna viitoare în școli


Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că testele pe bază de salivă pentru depistarea COVID-19 vor ajunge săptămâna viitoare în şcoli, menţionând că a solicitat Ministerului Sănătăţii elaborarea unei proceduri privind administrarea acestor teste, astfel încât profesorii să beneficieze de un instructaj minim pentru a sprijini elevii în acest sens, informează Agerpres.
 
Declarația lui Sorin Cîmpeanu, la Digi 24:
 

„Săptămâna viitoare, am primit asigurări de la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, vor fi teste pe bază de salivă în şcoli. Astăzi se semnează contractele subsecvente pentru primul lot, mâine se semnează contractele subsecvente pentru locurile 2 şi 3, apoi este necesară o perioadă legală de depunere a scrisorilor de garanţie şi o perioadă de livrare. Apoi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă ne-a asigurat că, în maxim 24 de ore, cu ajutorul direcţiilor de sănătate publică şi cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene toate testele pe bază de salivă vor ajunge în şcoli săptămâna viitoare, nu ştiu dacă în prima parte sau a doua parte a săptămânii.“

 
Acesta a adăugat și următoarea declarație:
 

„Am solicitat oficial sprijin în elaborarea unei proceduri care să ajungă în această săptămână în şcoli, pentru ca profesorii să beneficieze de un minim de instructaj ca să poată sprijini, supraveghea minorii pe parcursul administrării acestor teste. Regulile de administrare ţin strict de domeniul sanitar, tocmai de aceea am cerut sprijin pentru a avea aceste proceduri în şcoli înainte de a veni testele.“


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Cîmpeanu 8.005 teste de salivă pozitive în ultima săptămână, dintre care 4.492 confirmate RT-PCR

04 Feb 2022 1163

Raed Arafat despre testele de salivă din școli „Dacă vom considera că sunt fără valoare adăugată, este posibil să ajungem să decidem să le oprim“ (VIDEO)

31 Jan 2022 1621

Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare. Când încep testările

23 Jan 2022 1300

10 milioane de teste vor fi livrate în unităţile din ţară până la începutul săptămânii viitoare. Contestația privind achizițiile, respinsă

21 Jan 2022 1202

Editorial Bătaia de joc din învățământul românesc

08 Jan 2022 4184

Spunem „adio!“ testelor de salivă pentru elevi și preșcolari? Achiziția acestora a fost blocată (VIDEO)

07 Jan 2022 1926

Raed Arafat „Achiziţia privind testele COVID din salivă pentru şcoli a fost contestată la CNSC de una din firmele participante“ (VIDEO)

05 Jan 2022 1357

ISJ Constanța Trei elevi testați la începutul aceastei săptămâni sunt infectați cu Covid

04 Jan 2022 1445

Testele Covid pentru elevi și preșcolari au fost livrate. Zilele de testare au fost schimbate! Care este situaţia la Constanţa. Declaraţii oficiale

14 Dec 2021 1376

Premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control să verifice achiziția testelor de salivă

13 Dec 2021 1014

Ministerul Educaţiei anunță Săptămâna trecută, au fost raportate 176 de teste pozitive, din care 85 au fost infirmate prin testul PCR

13 Dec 2021 1128

EXCLUSIV Testele de salivă pentru elevii din Constanța ajung azi în școli. Ce spune șeful IȘJ Constanța

13 Dec 2021 1249

Sorin Cîmpeanu „Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate”

12 Dec 2021 1522

Una dintre firmele care a câștigat contractul cu Ministerul Educației, precizări despre situația livrării testelor COVID-19

11 Dec 2021 1337

Elevii și preșcolarii din Constanța nu vor face teste de salivă săptămâna viitoare! Ce spune șeful IȘJ Constanța

11 Dec 2021 1798