Ministrul Mircea Titus Dobre, la simpozionul organizat de CCINA Constanţa „Turismul este o prioritate pentru România“. Ce a mai declarat (video)

Lipsa personalului calificat care să lucreze pe litoral, iniţierea unui proiect de lege privind exploatarea plajelor turistice de către hotelieri, încurajarea de către Ministerul Turismului a realizării unor strategii locale şi judeţene de dezvoltare şi promovare turistică şi integrarea acestora într-o strategie naţională de dezvoltare a turismului în România; promovarea turismului de litoral şi voucherele de vacanţă sunt doar câteva dintre temele abordate la simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017“.
 
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa a organizat, ieri, în Sala de Conferinţe a Pavilionului Expoziţional Constanţa, simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017“. Tema principală a evenimentului a vizat sezonul turistic estival 2017 pe litoral - probleme de rezolvat, dar s-au discutat şi alte subiecte de interes pentru reprezentanţii din domeniul turismului.
 
Lucrările simpozionului au fost deschise de Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României. La eveniment au fost prezenţi Mircea-Titus Dobre - ministrul Turismului, primarul Decebal FăgădăuNicolae Bucovală - preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, prefectul Adrian NicolaescuDănuţ Jugănaru - directorul CCINA Constanţa, dar şi Mohammad Murad, consilierul local Aurelian Marin şi Ciprian Popescu, de la ANAT.
 
În cadrul evenimentului, omul de afaceri Nicolae Bucovală a spus că „tot ce se construieşte pe litoral trebuie să aibă avizul ministrului Turismului“.
Referitor la plaje, a susţinut că hotelierii plătesc sume mari către Apele Române pentru închirierea plajelor şi a propus ca fiecare hotel să primească o anume suprafaţă de plajă fără a achita o sumă, deoarece hotelierii nu percep bani de la turişti pentru închirierea de şezlonguri. Totodată, Bucovală afirmă că primii turişti vor veni la sfârşitul lunii aprilie, înainte de 1 mai: „Sperăm să fie staţiunea gata“.
 
Referitor la propunerea lui Nicolae Bucovală privind plajele închiriate, Mircea-Titus Dobre, ministrul Turismului, a declarat că nu are nimic împotriva acesteia şi că „trebuie demarate discuţiile în acest sens cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor“. Tot ministrul Turismului spune că este dificil de modificat structura anului şcolar. „Este corect şi ca vacanţa de iarnă să fie mai mare pentru copii, pentru a putea beneficia de turismul montan în timpul iernii“, a declarat Dobre.
 
Ministrul Turismului, despre voucherele de vacanţă
 
Înainte de activarea Comandamentului Litoral, se va merge pe prevenţii, susţine ministrul Turismului. „Vom începe cu Apele Române. Statul trebuie să ajute privatul prin acte normative coerente“, a spus oficialul Ministerului Turismului. În legătură cu voucherele de vacanţă, ministrul Dobre a declarat: „Îmi doresc să înceapă mai repede acest program, apoi vom vedea dacă trebuie aduse modificări. Eu cred că acest program este corect în proporţie de 99%. Voucherele de vacanţă vor fi bugetate la rectificarea din vară. Avem o ţară frumoasă şi trebuie să valorificăm acest lucru. Valoarea unui voucher de vacanţă este de 1.450 de lei. În proiect sunt cuprinşi 1.250.000 de bugetari, care vor primi voucher de vacanţă. Cetăţeanul va decide la ce unitate de cazare va valorifica voucherul de cazare“, a declarat ministrul Turismului.
 
În ceea ce priveşte staţiunile, ministrul Dobre a menţionat că va avea discuţii cu primarii. „Vom avea discuţii cu primăriile pentru PUZ-ul staţiunilor. Trebuie să reglementăm funcţionarea staţiunilor, pentru că altfel nu se poate“, a mai declarat ministrul Turismului.

 
Mohammad Murad, despre problemele hotelierilor
 

Omul de afaceri Mohammad Murad, prezent la eveniment, a spus că şi acum zece ani s-a discutat tot despre aceleaşi probleme. „Acum zece ani, am discutat aceleaşi probleme. Sunt convins că şi peste alţi zece ani vom discuta iar despre ele. Avem nevoie de înţelegere de la cei care ne conduc, noi muncim, investim ultimii bani pentru turişti şi avem nevoie de susţinerea morală din partea celor care ne conduc. La câtă bunăvoinţă am arătat, tot noi suntem cei pedepsiţi. Noi trăim profund turismul. Vrem să schimbăm lucrurile ca să nu ne fie ruşine atunci când turiştii vorbesc despre Bulgaria, Turcia, Grecia. Vrem să schimbăm lucrurile, pentru că România are ce oferi. Trebuie să luăm decizii corecte. Asta este realitatea. Eu m-aş bucura ca, în prezent, Camera de Comerţ să fie garantul dintre mediul public şi cel privat“, a declarat Mohammad Murad.
 
Tot el a mai precizat că hotelierii doresc o susţinere din partea autorităţilor. „La câte taxe plătim, la câte investiţi facem, la câtă bunăvoinţă am arătat, vrem un sprijin corect de la autorităţi. Nu putem aştepta şase luni ca primarul să semneze o autorizaţie pentru refacerea unei faţade la hotel. Nu e corect. Hai să stăm la aceeaşi masă şi să luăm decizii corecte. Orice taxă introdusă în România intră în vigoare a doua zi, iar dacă o taxă este scoasă, aşteptăm şase luni ca să intre în vigoare normele. Vreau să facem întâlniri la care să stăm la aceeaşi masă şi la care să punem pe hârtie soluţii“, a mai spus Murad.
 
Liceul Agricol Palas, transformat în centru de pregătire profesională
 
Ministrul Mircea Dobre a declarat că Ministerul Turismului va prelua Liceul Agricol Palas din Constanţa şi, prin fonduri europene, îl va reabilita, urmând ca aici să funcţioneze un centru de pregătire profesională pentru personalul necesar turismului de pe litoral. „Prin amabilitatea primarului Decebal Făgădău, până la sfârşitul anului, vom prelua Liceul Agricol Palas din Constanţa. Ulterior, cu fonduri europene, liceul va fi adus la standarde şi aici va funcţiona Centrul de Pregătire Profesională pe Litoral. Cred că este un prim pas acest lucru. Cred că, până la finalul anului 2018, vom rezolva problema personalului calificat din turism“, a punctat Mircea Dobre.
 
De asemenea, tot el a mai spus că ministerul pe care îl conduce va prelua şi Centrul de Pregătire Profesională de la Buşteni, care, în prezent, aparţine Ministerului Economiei, unde va fi instruit personalul necesar turismului montan. „În staţiuni trebuie limitat numărul magazinelor alimentare“, a mai punctat Mircea-Titus Dobre. În acest sens, ministrul Turismului a atenţionat primarii să aibă în vedere refacerea PUZ-ului pentru staţiuni.
 
„Turismul este o prioritate pentru România“
 
În urma simpozionului „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017“, Mircea-Titus Dobre, ministrul Turismului, a susţinut şi o declaraţie de presă, alături de Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa. „Turismul este o prioritate pentru România. Voi da curs oricărei invitaţii care ţine de turism. Trebuie puse la punct nişte probleme şi să punem în aplicare proiectul şoselei de coastă. Din păcate, finanţarea a fost pierdută şi ar trebui să se solicite altă finanţare“, spune Dobre despre şoseaua de coastă. „Cei de la FPTR au venit cu o propunere: ca unităţile de cazare să primească plaja în administrare. Susţin propunerea şi voi vorbi cu ministrul Apelor, Adriana Petcu“, afirmă Dobre. Tot el spune că trebuie să-i determine pe români să-şi petreacă vacanţele în România şi, în acelaşi timp, să fie aduşi cât mai mulţi turişti străini.
 
Dobre, supărat că la simpozion nu a venit niciun reprezentant al ABADL
 
„Trebuie pus la punct tot ce înseamnă plajă în România. Mai sunt multe lucruri de făcut în turism. Este normal ca cetăţenii care deţin unităţi de cazare să intre în legalitate şi să-şi licenţieze activitatea. Multe lucruri se vor schimba când va intra în vigoare legea prevenţiei. Avem o ţară frumoasă şi trebuie să valorificăm acest lucru“, a subliniat ministrul Turismului. „Sezonul estival se poate prelungi în mod natural, dacă există cerere şi timp frumos. Nu trebuie lege pentru asta. Statul trebuie să facă politici corecte. România nu are o lege a turismului. O vom face dinamică, împreună cu cei vizaţi, cu patronatele. Vom reface comitetul consultativ în turism“, a mai declarat ministrul Turismului.
 
Continuarea investiţiilor, una dintre priorităţile ministerului Turismului
 
Dobre a anunţat că una dintre priorităţile Ministerului Turismului se referă la continuarea investiţiilor. „Trebuie realizate puncte de salvamar pe litoral. Am început cu paşi mici, dar importanţi pentru finalizarea investiţiilor“, susţine Dobre. De asemenea, a spus că are doar un secretar de stat şi aşteaptă numirea celui de-al doilea de către premierul Sorin Grindeanu.
 
Iată ce teme au fost abordate de cei prezenţi la simpozion: 
 
- Necesitatea urgentării, adoptării Normelor de aplicare a Legii nr. 170/2016;
- Lipsa personalului calificat care să lucreze pe litoral şi necesitatea de sprijin guvernamental şi al autorităţilor locale în acest sens;
- Propunere de iniţiere a unui proiect de lege privind exploatarea plajelor turistice de către hotelieri;
- Aprobarea proiectului de lege privind înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor Turistice;
- Încurajarea de către Ministerului Turismului de realizare a unor strategii locale şi judeţene de dezvoltare şi promovare turistică şi integrarea acestora într-o strategie naţională de dezvoltare a turismului în România;
- Promovarea turismului de litoral, insuficienta promovare internă. Program „Re-descoperiţi România turistică“;
- Voucherele de vacanţă pentru sezonul turistic 2017;
- Necesitatea abordării unui număr mare de reglementări ce aduc atingere turismului şi elaborarea unei legi organice, care să reglementeze acest domeniu;
- Colaborarea mediului de afaceri din turism cu autorităţile publice locale;
- PUZ-ul staţiunilor turistice să respecte prevederile Direcţiei Europene care precizează că fiecare loc de cazare din staţiunile turistice să beneficieze de 26 m spaţii verzi. Necesitatea unor PUG-uri care să fie avizate şi de Ministerul Turismului;
- Propunere de trecere a atribuţiei de clasificare a staţiunilor de primire turistică la organizaţiile profesionale din turism, aşa cum se realizează în multe alte ţări;
- Necesitatea ca toate clădirile noi din staţiunile turistice de interes naţional să aibă avizul Ministerului Turismului;
- Despăgubirile către cei care revendică imobile (terenuri) în staţiunile turistice de interes naţional să nu se mai facă în natură, ci prin Fondul Proprietatea;
- Impactul structurii noului an şcolar asupra turismului de litoral şi din Delta Dunării;
- Probleme specifice turismului în Delta Dunării.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 491

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1087

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 838

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 807

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 817

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 783

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2779

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1547

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1299

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2351

Instituția Prefectului - Județul Constanța va organiza alături de alte instituții campanii de informare a agenților economici din județul Constanța

03 Apr 2023 1190

Forumul Oamenilor de Afaceri, găzduit de Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 1663

La CCINA Constanța, sub egida OSIM, „Trofeul Creativității la Constanța” 2022

08 Dec 2022 1416

#Dobrogea144 Ruxandra Serescu, Director General Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 2069

LIVE-VIDEO TEXT Impact Developer & Contractor la Târgul Imobiliar Constanța. Cu ce ofertă vine dezvoltatorul imobiliar (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Nov 2022 2024