Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit cu trenul la Constanţa. A promis modernizarea liniei până la Mangalia (galerie foto)

Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, a venit într-o vizită surpriză cu trenul la Constanţa. Alături de el s-a aflat şi directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu. Aceştia au sosit cu un tren InterRegio, proaspăt modernizat, şi au ajuns chiar cu şase minute mai devreme decât ora estimată pe panoul din Gara Constanţa.
 
Totuşi, sosirea nu a fost lipsită de peripeţii. Uşa vagonului de la clasa I, unde se afla ministrul, nu s-a deschis. Agitaţia a fost tot mai mare cu cât treceau secundele, iar uşa era fermă pe poziţie, refuzând să se deschidă. Un angajat CFR a deschis-o până la urmă, salvând situaţia. Cei doi călători speciali au făcut mai multe declaraţii şi au răspuns la întrebările jurnaliştilor, atingând mai multe probleme cu care se confruntă societatea.
 
„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum se desfăşoară condiţiile de trafic pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018, în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul, ca să văd cum sunt şi toaletele, şi totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. Domnul director a fost şi dânsul prezent în permanenţă. 225 de kilometri în două ore. Eu cred că merită să veniţi cu trenul la mare, dacă mă întrebaţi pe mine”, a declarat ministrul.
 
300 de vagoane vor fi modernizate în acest an, în toată ţara, conform lui Răzvan Cuc. „Anul acesta se vor moderniza peste 300 de vagoane în unităţile care au astfel de obiecte de activitate. Au dublu alocarea bugetară, suplimentar se vor face şi achiziţii de material rulant”, a precizat Cuc.
 

Tronsonul Constanţa - Mangalia, în reparaţii

 
Ministrul Răzvan Cuc a spus că a purtat discuţii cu directorul de la CFR Infrastructură pentru modernizarea tronsonului dintre Constanţa şi Mangalia. Astfel, 200 de milioane de euro va costa întreţinerea tronsonului.
 
„Tronsonul acesta, care este folosit doar trei luni, în perioada turistică, va intra în reabilitare în acest an, pe fondurile CFR Infrastructură. Am vorbit cu directorul de acolo. Este un proiect destul de costisitor, vorbim de 200 de milioane de euro. Se va lansa şi un proiect de modernizare, dar întreţinerea va porni din acest an”, a spus Răzvan Cuc.

Mai multe vizite promise

 
Curăţenia imaculată făcută de angajaţii CFR Constanţa nu l-a impresionat pe ministru, care a declarat că aşa trebuie să fie mereu şi promite că va lua măsuri dacă la vizitele neanunţate găseşte dezordine. „Aşa cum m-am dus şi la Aeroportul Otopeni în vizită inopinată, aşa voi veni şi la Constanţa. Avem sezonul estival, care abia începe. O să vin să văd exact cum se desfăşoară activităţile. Dacă nu se desfăşoară în mod normal, aşa cum ar trebui, cu siguranţă voi lua măsuri, aşa cum am luat peste tot. O să vin şi cu maşina până la Constanţa şi am să mă opresc şi în gară. Când o să găsesc dezordine, o să iau măsurile care trebuie luate. Am toleranţă zero faţă de lucrurile care ţin de regulile de bun-simţ, de (n.r. calitatea de) gospodar al managerului”, a spus ministrul.
 

Trenurile arhipline între Constanţa şi Bucureşti, o amintire?

 
Problema trenurilor arhipline care circulă între capitală şi litoral a fost un alt subiect de discuţie dinte ministru şi jurnaliştii prezenţi în gară. De altfel, ministrul a spus că nu a văzut pasageri în picioare în tren.
 
„Aşa cum am precizat, avem bugetul dublu pentru reparaţii vagoane în acest an, faţă de 2018. Cu siguranţă, targetul nostru este să fie dublate vagoanele, reparate şi puse în circulaţie“, a declarat directorul CFR Constanţa, Valentin Dorobanţu.

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1611

Ministrul Transporturilor a desființat 35 de posturi de director din Compania de Autostrăzi

13 Oct 2019 3225

Ministrul Răzvan Cuc a fost ieri la ARSVOM Constanţa

02 Sep 2019 2072

Ministrul Răzvan Cuc, despre situația alunecărilor de teren din Cumpăna „Am cerut tot sprijinul administrativ ca lucrările să înceapă imediat” (galerie foto)

04 Aug 2019 2271

Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, implicat într-un accident rutier

15 Jul 2019 2492

Senatorul Mihu îi cere ministrului Transporturilor clarificări în legătură cu asigurarea serviciilor de radiocomunicaţii navale, după dizolvarea Radionav

13 Jun 2019 3384

„Dăm bani pentru demararea proiectelor și accelerăm lucrările”Ministrul Transporturilor a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al pasajului de la Drajna

23 May 2019 1418

Câi kilometri de autostradă vor fi construți anul acesta în România. Ce a declarat ministrul Răzvan Cuc

16 May 2019 1456

Ce le recomandă ministrul Transporturilor şoferilor companiilor de ridesharing care au fost amendaţi de Poliţia rutieră

16 May 2019 1852

Ministrul Transporturilor și Directorul General al CNAIR au vizitat șantierul Variantei de Ocolire a orașului Babadag (galerie foto)

14 May 2019 1478

Ministrul Răzvan Cuc a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea Portului Tulcea

14 May 2019 1793

Misterul ministrului. Ce a vrut să spună Răzvan Cuc când a anunţat convocarea CA-ului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

03 May 2019 2903

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va convoca Consiliul de Administraţie al APC

30 Apr 2019 1961

Imagini de la eveniment Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a ajuns la Constanţa cu trenul (galerie foto)

30 Apr 2019 4306

Surse. Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a fost demis din funcție

25 Apr 2019 1696