Ministrul Transporturilor „În mod sigur de la 1 iunie se va suspenda taxa de pod de la Feteşti“

Stație taxare. Foto: Facebook/CNAIRTaxa de pod de la Feteşti va fi suspendată în mod sigur de la 1 iunie până când se vor termina lucrările de reabilitare a podului, pe braţul Borcea, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului., conform Agerpres.ro

Potrivit acestuia, decizia va trebui luată de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se va întruni zilele următoare.

"Probabil că în zilele următoare va exista Consiliul de Administraţie al CNAIR, fiindcă ăsta e mersul normal. Eu am transmis public şi mergem pe această linie. Aşa cum am spus, în zilele următoare vom avea acest Consiliu de Administraţie, iar ca termen în mod sigur de la 1 iunie se va intra pe suspendarea acestei taxe. Acea precizare care a venit la o zi după anunţul meu a fost o precizare prin care se dorea sublinierea faptului că nu de atunci se aplică, ci urmare a acestui Consiliu de Administraţie şi a acestei decizii care va exista în perioada următoare", a explicat Grindeanu.


Potrivit acestuia, suspendarea taxei se va aplica de la 1 iunie.

"Din ce mi-au spus colegii de la CNAIR, un termen realist ca să fie toate lucrurile în regulă e 1 iunie. Eu sper să fie cât mai scurtă această perioadă, iar cei care au în lucru reabilitarea podului, vorbim de braţul Borcea, să termine cât mai repede. Dar de unde a plecat această dorinţă? De la faptul că în această perioadă, atâta timp cât este în lucru podul, mi se pare un pic absurd să ceri taxe suplimentare pentru traversarea podului, mai ales într-o perioadă în care va trebui să şi aştepţi la cozi ca să plăteşti acea taxă. De aici a plecat această intenţie, atâta timp cât vorbim de un pod în lucru, cred că abordarea anunţată de mine săptămâna trecută ar fi cea corectă, dar nu vreau să influenţez decizia Consiliului de Administraţie", a adăugat el.


Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va comunica public momentul şi perioada în care achitarea taxei de pod de la Feteşti va fi suspendată, potrivit unui comunicat remis pe 11 mai AGERPRES.

Instituţia a venit cu această precizare după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plăţii tarifului pentru tranzitarea podului peste braţul Borcea pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, în condiţiile în care repararea deteriorărilor extinse ale podului se va suprapune pe perioada sezonului estival.

"În prezent taxa de pod la Feteşti este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice. Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de contravenţie)", avertizează reprezentanţii CNAIR.


Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a participat, marţi, la conferinţa "Better Connected through Connecting Europe Facility, organizată de ministerul de resort la Palatul Parlamentului.

 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la CNAIR! Din această noapte taxa de pod de la Fetești - Cernavodă redevine obligatorie

13 Jul 2023 1239

Plata taxei de pod de la Fetești de pe Autostrada A2 București-Constanța, reluată

11 Jul 2023 1852

Oficial! Taxa de pod de la Fetești, suspendată începând de astăzi! Anunțul CNAIR

01 Jun 2023 2832

Precizări importante ale CNAIR privind suspendarea achitării taxei de pod la Fetești

14 May 2023 1869

Bătaie de joc la adresa dobrogenilor. PSD a fost retras de pe ordinea de zi proiectul de lege care desființa taxa de pod de pe Autostrada A2 - Fetești

08 Dec 2021 3458

Noutate Ce categorie de persoane este scutită de taxa de pod de la Fetești și Cernavodă

05 May 2021 6572

Eliminarea taxei pentru podurile Cernavodă-Fetești și Vadu Oii-Giurgeni, în continuare, amânată de deputații din Comisia pentru Transporturi

05 May 2021 10141

O categorie de autoturisme, scutite de plata taxei de la Fetești și Cernavodă

15 Mar 2021 2740

Interesele dobrogenilor, îngropate în sertarele Parlamentului Proiectul de lege privind anularea taxelor de pod de la Giurgeni şi Feteşti nu a mai ajuns la Camera Deputaţilor

06 Aug 2019 4182

Ministerul Transporturilor Actualizarea tarifelor pentru trecerea peste podurile rutiere. Este vizat şi sistemul de taxare la punctul Feteşti - Cernavodă

18 Dec 2018 2626

Proiectul de lege pentru desființarea taxei de pod la Fetești și Giurgeni, inițiat de deputații PNL de Constanța, susținut de 64 de parlamentari

17 Sep 2018 3023

Atenţie şoferi. Mâine nu se va putea achita tariful de trecere a podului de la Feteşti din reţeaua RCS&RDS timp de două ore. Ce recomandă CNAIR

19 Jun 2018 1888

Ce se întâmplă cu plata taxei de pod de la Fetești în minivacanța de Rusalii

25 May 2018 1930

Anunț important de la CNAIR. Vor fi probleme în funcționarea serviciului de emitere a rovinietelor și a taxei de pod

03 May 2018 2696

Liviu Dragnea „Am primit multe mesaje astăzi de la oameni care se întorceau de la mare, pe Autostrada Soarelui, că nu pot plăti taxa de pod la Feteşti prin SMS„

01 May 2018 1602