Mircea Băsescu a câştigat un proces la Tribunalul Constanţa. Vezi în ce cauză!

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au admis cererea formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, prin care a chemat în instanţă Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
 
Pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 27.10.2016, a fost înregistrat dosarul nr. 7330/118/2016, Secţia I Civilă, materia - asigurări sociale, obiectul - contestaţie decizie de pensionare, stadiul procesual - fond. Părţile dosarului sunt: Mircea Băsescu - reclamant şi Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - pârât.
 
În şedinţa din 1.02.2017, magistraţii au admis cererea reclamantului. „Admite acţiunea formulată de reclamantul Băsescu Mircea în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Anulează decizia nr. 370806/02.09.2016 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Obligă pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 2.08.2016, prin fructificarea adeverinţei nr. 1021/14.03.2005, emisă de CNM Navrom SA (În Lichidare) Constanţa. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare“, se arată în hotărârea Tribunalului Constanţa. Pe data de 10 februarie, Casa Judeţeana de Pensii Constanţa a atacat decizia judecătorilor de la Tribunalul Constanţa.
 
Mircea Băsescu a fost condamnat, la jumătatea lunii iunie 2014, la patru ani de detenţie. În cauză, Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, a luat trei ani de detenţie. Cei doi au fost condamnaţi definitiv de judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din Curtea de Apel Constanţa. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

Citeşte şi:

DNA Constanţa nu vrea ca Mircea Băsescu să fie eliberat condiţionat

Comitetul Creditorilor Fattoria Terrantica SRL ar putea demara o acţiune împotriva lui Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a reclamat la CEDO o decizie a unei instanțe din Constanța

Familia lui Sandu Anghel l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Judecătorii redeschid dosarul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1969

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8550

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3897

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3669

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11003

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2561

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4810

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4910

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4215

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3036

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2644

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2477

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3047

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2384

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7292