Mircea Geoană „România va continua să investească în apărare. Nu este o cheltuială fără sens“

Ministrul Vasile Dîncu și secretarul general NATO, Mircea Geoană. Foto: facebook/Vasile DîncuMinistrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu s-a întâlnit, astăzi, cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoana, și, au vizitat Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistrița.

„Am ales să venim în această unitate militară pentru că este o unitate de elită, care se află în procesul NATO de modernizare a Armatei. Este una dintre brigăzile care a încheiat procesul acesta. Urmează să aducem aici şi tehnică nouă, începând de anul viitor vom avea Piranha 5 aici, şi, în anii următori, şi alte elemente de înzestrare, care sunt din zona modernizării armatelor NATO“ - a precizat ministrul Apărării. 


Vasile Dîncu a menționat că în prezent, Ministerul Apărării Naționale are în derulare programe atât pentru modernizarea echipamentelor de luptă, dar și măsuri concrete și urgente pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale personalului militar și civil.

„Cea mai importantă resursă a Armatei României sunt oamenii: militarii și personalul civil. Fără un nivel de încadrare optim al structurilor militare, fără oameni motivați și care să beneficieze de perspective profesionale în pas cu aspirațiile normale ale vremurilor actuale, fără condiții decente atât la locul de muncă, precum și acasă, alături de familii, nu putem vorbi despre o strategie de modernizare realistă și eficientă a armatei noastre. Avem nevoie de un sistem de salarizare decent pentru personalul nostru militar și civil, iar acesta nu este o promisiune de nivel politic, ci o prioritate majoră a mandatului meu de ministru“ - a precizat ministrul Vasile Dîncu. 


Mulțumindu-le militarilor din Brigada 81 Mecanizată pentru profesionalism, dedicare și modul ireproșabil în care și-au făcut datoria în misiunile externe, din Angola și până în Afganistan, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a transmis:

”România va continua să investească în apărare. Nu este o cheltuială fără sens. Știu că multă lume consideră că de banii aceștia putem face și altceva. Dar uitați-vă la războiul de la granițele noastre. Avem nevoie de o armată mai bine înzestrată. Avem nevoie de militari mai bine motivați. Avem nevoie de tineri care să-și dorească să îmbrățișeze cariera militară cu condiții în licee și în academiile militare de ultimă generație.”


Ministrul a menționat că a discutat cu secretarul general al NATO despre importanța deciziilor ce se vor adopta în cadrul Summit-ului de la Madrid care va avea loc peste doar câteva zile, mai ales în actualul context complex de securitate, cauzat de invazia Rusiei asupra Ucrainei, dar și despre Conceptul Strategic, document de importanță majoră pentru NATO.

Acest nou document direcționează și trasează sarcini și obiective strategice referitoare la adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare și apărare și reflectă angajamentul puternic al membrilor NATO de a apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat. Un alt subiect de pe agenda acestei întâlniri a fost reprezentat de importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și am punctat angajamentul aliat pentru consolidarea relației cu partenerii cu care împărtășim aceleași valori din vecinătatea estică, care sunt cei mai expuși la interferențele Rusiei, cu o atenție deosebită asupra Republicii Moldova. Am susținut, în acest context, nevoia de continuare a demersurilor de acordare a sprijinului practic“ - a mai precizta ministrul Vasile Dîncu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 823

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 705

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 851

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 619

Mișcarea ”România renaște”, proiectul care îl promovează pe Mircea Geoană și-a lansat oficial site-ul

13 Feb 2024 2086

Cumnatul lui Mircea Geoană poate fi extrădat din Turcia! Ce a decis instanța

27 Jan 2024 863

Mircea Geoană „Sper ca românii când votează să se gândească mai puţin la carnetul de partid și să se uite la calitatea oamenilor“

20 Jan 2024 688

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 765

Mircea Geoană „Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei“

09 Dec 2023 1207

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 906

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 681

Mircea Geoană „Alegerile de la anul sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România“

24 Nov 2023 862

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Trebuie să lucrăm şi cu Republica Moldova să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina“

17 Nov 2023 691

#Dobrogea145 Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 849

ZIUA LIVE Mircea Geoană - „Am un job de făcut la NATO până la finalul mandatului însă am și obligații ca lider politic și vreau să dau din experiența mea" (VIDEO)

13 Nov 2023 1474