Misiuni îndeplinite pentru Garda de Coastă în 2022. Noi obiective în anul 2023



Anul 2022 a fost un an plin pentru reprezentanții Găzii de Coastă Constanța. Contrabanda cu țigări, traficul internațional de autoturisme furate, importuri ilegale de deșeuri, misiuini de salvare pe mare, acestea sunt doar o parte dintre activitățiile pe care Garda de Coastă le-a dus la bun sfârșit. 
 
 
În anul 2022 s-a urmărit îndeplinirea obiectivelor prin aplicarea standardelor comunitare în toate domeniile de competenţă asigurând: 
 
- creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin implementarea unei concepţii unitare de control a frontierelor şi prin intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere;
- fluidizarea traficului de persoane şi a mijloacelor de transport prin punctele de trecere a frontierei din zona de competenţă;
- întărirea cooperării interinstituţionale la nivel local, precum şi la nivel regional cu autorităţile de frontieră alte statelor vecine şi riverane Mării Negre;
- participarea activă la operaţiunile comune organizate de Agenţia Europeană  a Poliţiilor de Frontieră şi Gărzilor de Coastă; 
- utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale și financiare alocate
continuarea procesului de pregătire a polițiștilor de frontieră, conform acquis-ului Schengen.
 
Activitatea desfăşurată la nivelul Gărzii de Coasta s-a încadrat în criteriile de eficienţă prevăzute de standardele în vigoare, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, asigurându-se îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Planul de măsuri al principalelor activităţi ale Gărzii de Coastă, majoritatea rezultatelor obţinute aflându-se în aria prognozată.
 
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier (P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Negru Vodă, P.T.F. Dobromir, P.T.F. Lipnița și P.T.F. Ostrov), iar la granița cu Ucraina, P.T.F Isaccea.
 
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ. 
 
În acest sens, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în cele mai aglomerate, au fost utilizate toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. 
 
La baza rezultatelor obţinute a stat gestionarea şi utilizarea eficientă a resurselor, fiecare structură aducându-şi aportul la îndeplinirea obiectivelor asumate, a transmis Garda de Coastră printr-un comunicat oficial. 
 
„În anul 2022, au tranzitat punctele de trecere a frontierei din subordinea Gărzii de Coastă, un număr de 3.130.000 persoane și 768.000 mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare“, conform unui comunicat oficial al Gărzii de Coastă Constanța.
 
Infracțiuni la regimul frontierei de stat:
 
În anul 2022, în zona de competență a Gărzii de Coastă au fost constatate 112 cazuri de trecere / tentativă de trecere frauduloasă a frontierei în care au fost implicate 341 persoane, dintre acestea aproape 160 de cetăţeni străini au fost depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei pe Marea Neagră. Față de persoanele implicate au fost dispuse măsurile prevăzute de lege, precum şi în baza acordurilor bilaterale încheiate între România şi Bulgaria. 
 
Traficul cu țigări de contrabandă:
 
În perioada de referință, în zona de competență a Gărzii de Coastă, au fost constatate 31 de cazuri, în care au fost implicate 35 persoane, fiind descoperită cantitatea de 15.445.814 țigarete, 15.660 țigarete electronice și 525 kg tutun, în valoare totală de 12.447.000 lei. Capturile au fost realizate atât în punctele de trecere ale frontierei, cât și pe căile de comunicații sau în localitățile din zona de competență a Gărzii de Coastă, având la bază informațiile deținute la nivelul structurilor teritoriale. 
 
Traficul internațional de autoturisme furate:
 
Pentru combaterea fenomenului infracţional pe această linie au fost executate acţiuni în punctele de trecere şi în zona de frontieră, fiind efectuate verificări şi schimb de date suplimentare prin intermediul centrelor de contact cu biroul SIRENE şi INTERPOL, având ca rezultat depistarea autovehiculelor furate, precum şi a faptelor de fals, uz de fals a documentelor autoturismelor.
 
Poliţiştii de frontieră au constatat, în zona de competenţă, un număr de 23 infracţiuni, fiind depistate 27 autovehicule și motoare de barcă semnalate a fi furate.
 
Importuri ilegale de deșeuri
 
La nivelul Gărzii de Coasta au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.
 
În anul 2022, fie în intervenții punctuale, fie în cadrul unor acțiuni de amploare, desfășurate în colaborare cu alte instituții, au fost oprite, la intrarea în ţară, 1.318 kg deșeuri, descoperite în containere, camioane ori în urma unor percheziții efectuate.
 
Traficul cu bunuri contrafăcute:
 
Urmare a acțiunilor desfășurate independent sau în cooperare cu autoritățile naționale, în anul 2022, polițiștii de frontieră au constatat 49 de cazuri, în care au fost implicate 49 persoane fizice și juridice, fiind reținute 738.000 bunuri contrafăcute în valoare de  100.000.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, majoritatea cazurilor fiind descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea.
 
Pe linia nerespectării regimului armelor și munițiilor
 
În anul 2022 au fost constatate un număr de 13 infracțiuni săvârșite de 9 persoane, fiind indisponibilizate 4 pistoale, 333 cartușe și 1.326 materiale pirotehnice.
Persoanele implicate au încercat să introducă în țară arme, muniții și materiale pirotehnice fără documente legale de achiziție, deținere sau transport.
 
Prevenirea și combaterea criminalității în domeniul silvic

 
Structurile Gărzii de Coastă au desfășurat activități de cooperare cu personalul Ocolurilor Silvice situate pe raza județelor Constanța și Tulcea precum și misiuni proprii pentru combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.
 
Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii de frontieră au întocmit un număr de 2 dosare penale și au aplicat 4 amenzi contravenționale în valoare de 15.900 lei, fiind confiscată o cantitate de 30 mc material lemnos.
 
Totodată, au fost verificate în bazele de date 1.582 transporturi de material lemnos, nefiind constatate nereguli.
 
Prevenirea și combaterea braconajului piscicol:

 
Atât în urma cooperării cu alte autorități, cât și în urma misiunilor proprii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constatat un număr de 76 infracțiuni și 86 contravenții, au indisponibilizat 1.800 kg pește dintre care 73 kg sturion, și au confiscat 12.734 metri de plase și 12 ambarcațiuni.
 
Misiuni de salvare pe mare :
 
În anul 2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au participat la un număr de 18 acțiuni SAR (search and rescue), pentru salvarea de vieți omenești pe mare (dintre care 3 acţiuni la Marea Neagră), ocazie cu care au fost salvate un număr de 181 de persoane, potrivit Gărzii de Coastă Constanța
 
Participarea Gărzii de Coastă la misiuni internaționale:
 
În anul 2022, polițiștii de frontieră au participat în cadrul proiectelor și grupurilor de lucru desfășurate la nivel european:
- Operațiunea comună MMO (Multipurpose Maritime Operation) Black Sea 2022
- Operațiunea comună THEMIS 2022 desfășurată sub egida FRONTEX în Italia.
- Operațiunea comună POSEIDON 2022
- Operațiunile comune ALBANIA, GENOA, MINERVA, SERBIA, MOLDOVA organizate de Agenția Europeana FRONTEX
 
Achiziţie de mijloace de mobilitate navală – şalupe maritime de intervenţie
 
În anul 2022 au intrat în dotarea Gărzii de Coastă 5 ambarcaţiuni noi, achiziţia fiind efectuată prin Fondul pentru Securitate Internă – proiect ROFSIB2018OS2ASP02.
 
Obiectivele achiziționării ambarcațiunilor sunt următoarele:
 
- Supravegherea frontierei de stat maritime, prin patrulare şi asigurarea intereselor statului român și a Uniunii Europene în marea teritorială și zona contiguă.
- Prevenirea și combaterea migrației ilegale, până la 50 mile marine de coastă.
- Suport pentru statele membre UE în cazul unor presiuni migraționiste la nivelul frontierei externe.
- Asigurarea salvării vieții omenești pe mare.
- Prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
 
PRIORITĂȚI PENTRU ANUL 2023 în vederea creşterii eficienței activităţilor desfăşurate: 
 
- Menţinerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat în zona de competenţă a Gărzii de Coastă;
- Dezvoltarea de instrumente de interacţiune tehnică şi operativă cu statele riverane în cadrul Forumului de cooperare a Agenţiilor de frontieră / gărzile de coastă ale statelor riverane Mării Negre;
- Prezenţă activă în cadrul Operaţiunilor Comune organizate de către Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă cu mijloace de mobilitate navală și terestră;
- Participarea activă la dezvoltarea proiectelor derulate la nivel european în domeniul securităţii frontierelor.
- Finalizarea lucrărilor de execuție aferente modernizării și reabilitării sediului S.P.F. Băneasa.
- Continuarea demersurilor privind implementarea proiectelor de investiții privind reabilitarea și modernizarea sediilor C.P.C. Sulina, P.T.F. Ostrov, C.F.P.P.N. Agigea, pentru care s-au depus cereri de finanțare in cadrul P.N.R.R.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 469

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 358

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 331

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 399

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 470

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 382

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 512

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 361

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 806

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 672

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 786

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 487

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 541

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 659

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 489