Misiunile pompierilor, la bilanț. Unde s-au înregistrat cele mai multe solicitări

Bilanțul misiunilor din 20 iunie 2022, foto: IGSU
Pompierii militari au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.717 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore.

La nivel național, 1.412 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (291 cazuri), urmată de județele Timiș (89 cazuri), Cluj (68 cazuri), Mureș (64 cazuri) și Sibiu (58 cazuri).

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 129 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 156 de misiuni pentru protecția comunităților.
 

Din totalul celor 129 de incendii care au avut loc ieri la nivel național, 76 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste 200 ha de teren.

De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 14 persoane aflate în dificultate.

Echipajele de descarcerare au intervenit în 12 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele implicate în accidente rutiere.În urma acestor situații, 2 persoane și-au pierdut viața ( județul GJ)., transmite IGSU. 


Totodată, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost transmise 13 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, astfel: 11 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele: Bacău (1), Bistriță-Năsăud (1), Brașov (2), Harghita (2), Hunedoara (1), Prahova (3) și Vrancea (1); 2 mesaje privind producerea unor incendii, în județele: Buzău și Tulcea.


Un eveniment rutier soldat cu victime a avut loc ieri în județul Gorj, pe DN 67D, pe raza localității Runcu. Echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit pentru extragerea a două persoane rămase încarcerate, inconștiente, în stop cardiorespirator, în urma impactului dintre trei autoturisme. Urmare a accidentului rutier au mai rezultat alte trei victime care prezentau multiple traumatisme. Din nefericire, persoanele găsite încarcerate nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Celelalte victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare, după acordarea primului ajutor medical de către salvatorii sosiți la fața locului.

O misiune complexă care presupune efort susținut din partea salvatorilor are loc în județul Buzău, unde pompierii acționează de mai multe ore pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la două hale industriale, care ulterior s-a extins la alte două hale din municipiul Buzău. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că arderea se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum pe o suprafață de peste 3.000 mp. Pentru protecția populației aflate în proximitatea zonei de manifestare a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Totodată, pentru eficientizarea misiunii de răspuns au fost alocate mai multe forțe de intervenție din județele Ialomița, Brăilă și Vrancea. De menționat este faptul că în urma incendiului nu s-au înregistrat victime. În acest moment, salvatorii acționează pentru lichidarea ultimelor focare. 



Pe lângă aceste situații, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea de activități specifice din zona de frontieră.


Totodată, în data de 20.06.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 320 de pompieri și 248 de mijloace tehnice.


Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 288

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 225

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 443

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 384

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 569

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 247

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 892

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 976

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2091

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2994

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 308

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1037

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1003

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 553

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1873