09 May, 2019 00:00
1950
Claudia CORBU

Acţionarii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA s-au întrunit în data de 18 martie 2019 în Adunare Generală. Astfel, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - reprezentând aport la capitalul social de 25%, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, cu un aport la capitalul social de 31,25%, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, cu un aport la capitalul social de 12,5%, şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu un aport de 25%, au luat decizia, în cadrul şedinţei de pe 18 martie, de a o revoca din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al CNI pe
Oana Sachelari şi de a-l numi pentru un mandat de trei ani şi două luni pe
Mihai Novăcescu.
De asemenea, este revocată din funcţia de membru CA al Companiei Naţionale de Investiţii
Eugenia Zărnoianu, iar în locul acesteia este numită
Anabella Gaţe, pentru un mandat de trei ani şi două luni. Conform declaraţiei de avere, depusă la data de 2 mai 2018 la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în anul fiscal anterior depunerii, Anabella Gaţe deţinea funcţia de director general adjunct la Direcţia Generală Management Financiar, Resurse Umane şi Administrative.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: