Modificări în legea voluntariatului. Despre ce este vorba

Camera Deputaților, foto: Parlamentul României Camera Deputaților
  • Legea reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia persoanele care aleg să participe la activităţile de voluntariat le pot desfăşura şi în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie, notează Agerpres.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii privind voluntariatul.

„Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, precum şi la cele organizate de întreprinderi sociale sau întreprinderi sociale de inserţie. (...) Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie au obligaţia de a transmite la agenţia de ocupare şi o copie după registrul de evidenţă a voluntarilor odată cu depunerea raportului de activitate anual prevăzut de prezenta lege", se arată în proiect.

Potrivit expunerii de motive, întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socio-profesională a persoanelor defavorizate. Această întreprindere are permanent cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor.

Proiectul a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.