Modificări în regulamentul privind gărzile din unităţile sanitare. Ce are în vedere Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională Ordinul pentru modificarea art. 28 din Ordinul ministrului Sănătăţii 870/2004, pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Potrivit prevederilor art.28 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr.870/2004, pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi al municipiului Bucureşti se asigură permanenţa după următorul program:
- între ora de terminare a programului zilnic de activitate şi ora de începerea programului din ziua următoare în zilele lucrătoare;
- cu o durată de 24 de ore în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează.
 
Permanenţa este asigurată de personalul de specialitate medico-sanitar din compartimentele aflate în subordinea directorului executiv adjunct pentru sănătate publică şi programe, în subordinea directorului executiv adjunct pentru control în sănătate publică şi din cadrul laboratoarelor.
 
În cazul evenimentelor de sănătate publică cu impact asupra stării de sănătate a populaţiei, persoana care asigură permanenţa la sediul direcţiei de sănătate publică cheamă în unitate, prin sistemul de chemări de la domiciliu, medici de specialitate.
 
Faţă de aceste prevederi legale, DSP Prahova a propus în 2018 analizarea modificării OMS nr.870/2004, în sensul asigurării serviciului de permanenţă la domiciliu, prin redirecţionarea apelurilor telefonice şi prin intermediul tehnicii informatice, respectiv crearea unei adrese de email la care să aibă acces întreg personalul implicat.
 
Această cerere este motivată astfel:
- personalul medico-sanitar la nivelul instituţiei este din ce în ce mai mic, urmare a pensionărilor, încheierii contractului de muncă/raportului de serviciu,
- pentru asigurarea permanenţei în condiţiile art.28 mai sus menţionat, este nevoie săptămânal de 16 persoane, care, ulterior, au timp liber corespunzător activităţii prestate,
- volumul din ce în ce mai mare de lucrări ce revin pe fiecare persoană din categoria personalului de specialitate medico-sanitar, ca urmare a obligaţiilor din normele legislative nou apărute din mai multe domenii.

Astfel, Ministerul Sănătăţii dă curs propunerii şi a publicat în transparenţă decizională modificarea.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 407

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 549

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 515

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 562

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 551

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 774

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 735

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 992

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 836

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 659

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 964

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 660

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 741

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 942

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 579