Modificări în societatea Complex Savoy SA. Unul dintre acționari s-a retras din firmă. Detalii

În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Complex Savoy SA, din data de 28.09.2018.
 
Acționarul Mărioara Bărăscu a cesionat cele 2.248 de acțiuni, libere de orice sarcini, numerotate de la 1.108.376 la lei fiecare, însumând 5.620 lei, pe care le deține la Complex Savoy SA, către acționarul Angela Zahiu. După cesiune, acționarul Angela Zahiu deține 996.495 de acțiuni nominative, în valoare nominală de 2,5 lei fiecare, reprezentând 81,750143% din capitalul social. De asemenea, a fost completat obiectul de activitate cu: lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și cumpărarea și vânzarea bunurilor imobiliare proprii. O altă decizie se referă la deschiderea unui punct de lucru în stațiunea Mamaia, zona C3, aferent activ chioșc - Complex Savoy. Eduard Bellamy Zahiu a fost împuternicit să efectueze formalitățile necesare la Oficiul Registrului Comerțului în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii Adunării Generale a Asociaților.

Complex Savoy SA, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 1995, firma Complex Savoy SA are sediul social în Mamaia, hotel Savoy. Capitalul social subscris, de 3.047.380 de lei, integral vărsat, este compus din 1.218.952 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Complex Savoy SA este controlată de Statul Roman prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu 0,714056% din capitalul social, Doiniţa Crişan, cu 0,413388% din capitalul social, Angela Zahiu, cu 81,750143% din capitalul social, Păun Boagiu, cu 0,324049% din capitalul social, Eduard Bellamy Zahiu, cu 3,7474% din capitalul social, Ion Zahiu, cu 10,532819% din capitalul social, Jeana Boagiu, cu 0,347101% din capitalul social, Floarea Rusu, cu 0,158825% din capitalul social, Mariana Corina Cercel, cu 0,19927% din capitalul social, Costache Ecaterina, cu 0,189999% din capitalul social, Elena Caila, cu 0,22224% din capitalul social, Mioara Zanfir, cu 0,188605% din capitalul social, Silvia Uţă, cu 0,230444% din capitalul social, Elena Urdă, cu 0,129045% din capitalul social, Georgeta Topoleanu, cu 0,129045% din capitalul social, Ustinia Suhov, 0,129045% din capitalul social, Maria Rusu, cu 0.129045% din capitalul social, Elena Muşat, cu 0,129045% din capitalul social, Aurelia Dascălu, cu 0,129045% din capitalul social, Lucia Bodnariuc, cu 0,207391% din capitalul social. Persoanele împuternicite ale societăţii, care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare sunt: Eduard Bellamy Zahiu - director, Angela Zahiu - director general, Petre Ţuţuianu - administrator, Opriş Nicolae - administrator, Eduard-Bellamy Zahiu - administrator, Zahiu Ion - administrator, Angela Zahiu - preşedinte consiliu de administraţie.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 60 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 7.504.099 de lei și un profit de 254.467 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 60 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 7.988.638 de lei și un profit de 314.436 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 71 de salariaţi, o cifră de afaceri de 9.088.239 de lei și un profit de 502.257 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Complex Savoy are în plan mai multe investiții, printre care și un loc de joacă pentru copii tip aquapark

28 Feb 2023 1032

Autorizație de construire pentru Complex Savoy SA! Este vizată investiția din Mamaia

09 Jan 2023 1422

Certificat de urbanism pentru Complex Savoy SA. Este vizată construirea unui imobil de 8 etaje în Mamaia

16 Sep 2022 1171

Complex Savoy a primit autorizația pentru amenajarea sectorului de plajă și amplasare de beach- bar

17 Jul 2022 1274

Acționarii Complex Savoy SA, în Adunare Generală. Ce s-a decis

10 Jun 2022 1203

Acționarii Complex Savoy SA, convocați în ședință ordinară. Se modifică administratorul firmei

30 Mar 2022 1425

Scade prețul unui imobil scos la vânzare de Complex Savoy SA, în Mamaia

31 Jan 2022 2309

Angela Zahiu de la Complex Savoy SA și-a deschis o nouă firmă, la Constanța

29 Jan 2022 2136

Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru Complex Savoy SA

11 Aug 2021 2100

Constanța Decizie luată în unanimitate de adunarea generală ordinară a acționarilor Complex Savoy SA. Cine este noul administrator neexecutiv

03 Jul 2021 1989

Imobilul Savoy Residence din Mamaia, scos la vânzare. Iată valoarea pe metrul pătrat

26 Nov 2020 4609

Un imobil al firmei Complex Savoy SA, propus pentru vânzare. Decizia va fi luată în prima ședință a acționarilor

12 Sep 2020 3616

Acționarii Complex Savoy, întruniți în ședință ordinară. Au hotărât prelungirea mandatelor administratorilor

17 Jun 2020 1787

Modificări în acţionariatul societăţii Complex Savoy Mamaia

14 Mar 2019 2098

Complex Savoy SA împrumută peste 13 milioane de lei de la o bancă. Complexul Savoy, pus gaj

03 Jul 2018 4068