Modificări privind criteriile de acordare a gradelor militare. MApN a publicat proiectul de act normativ (document)

La data de 2 mai 2019, Ministerul Apărării Naţionale a publicat în transparenţă decizională ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Apărării Naţionale nr. M.132⁄2012 privind acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor, pe timp de pace, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, avansarea în grad a veteranilor de război, precum şi înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961.
 
Mai exact, sunt modificate câteva criterii prin care se acordă avansările în grad. Printre modificările aduse legii amintim:
- la articolul 2, se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Un cadru militar în retragere poate beneficia de cel mult două ori de prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare”;
- „Propunerile cu privire la acordarea gradelor sau înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere se înaintează ierarhic prin structura centrală a entităţilor prevăzute la art. 9, la Direcţia calitatea vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, cu cel puţin 60 de zile înaintea datelor prevăzute la aliniatul (3)”;
- la anexa nr. 1 - Criterii privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea acordării gradelor sau înaintării în gradul următor punctul 1, lidere d) şi f) se modifică. Punctul d) va cuprinde următorul text: „Să nu fi fost trecuţi în rezervă sau retragere din motive disciplinare sau penale, prin demisie sau la cererea cadrului militar respectiv. Punctul f) va avea următorul cuprins: „Pentru acordarea gradului de general de brigadă sau similar, să fi deţinut în activitate gradul de colonel sau similar şi să fi îndeplinit, cel puţin 3 ani (2 ani, în cazul celor răniţi în acţiuni militare, precum şi în cazul celor decoraţi cu ordine şi medalii naţionale sau militare, cu însemn de război), perioadă în care a fost apreciat cel puţin cu calificativul foarte bun, o funcţie de şef secţie sau superioară acesteia într-o structură centrală/structură subordonată nemijlocit ministrului apărării naţionale/structură subordonată nemijlocit unei structuri centrale/stat major al categoriei de forţe/comandament de armă sau similar acestuia, funcţia de comandant regiment sau similar, comandant bază sau similar, comandant/locţiilor/şef de stat major la structuri de nivel brigadă sau similar şi superioare acesteia sau, după trecerea în rezervă, funcţia de director sau superioară acesteia într-o instituţie a administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale ori funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau şef al structurii secretariat în structurile asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere sau ale veteranilor de război, inclusiv la nivelul filialelor judeţene sau de sector”.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza proiectul şi modificările aduse legii menţionate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 216

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 171

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 175

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 385

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 761

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 297

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 235

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 231

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 497

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 752

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 483

MApN Media Day la Exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

12 Apr 2024 310

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 802

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 667

Ministrul Apărării Naționale, Tilvăr va fi prezent la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

11 Apr 2024 445