Modificări semnificative ale legislaţiei privind transportul public judeţean. Guvernul va da ordonanţă de urgenţă

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a publicat în transparenţă decizională proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 şi a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007.
 
Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, este actul normativ prin care se defineşte modul în care, în conformitate cu normele dreptului comunitar, autorităţile competente pot acţiona în domeniul transportului public de călători pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acţiunea forţelor pieţei.
 
În domeniul serviciilor publice de transport local, legislaţia naţională incidentă o constituie Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Or, potrivit Regulamentului nr. 1370/2007 şi dispoziţiilor de la art. 4, alin. (1), lit. h) din Legea nr. 92/2007, prin obligaţie de serviciu public se înţelege o cerinţă definită sau stabilită de autoritatea competentă pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ţine seama de propriile sale interese comerciale, nu şi le-ar asuma sau nu şi le-ar asuma în aceeaşi măsură sau în aceleaşi condiţii fără a fi retribuit.
 
Ca urmare, în practică se constată că transportul rutier judeţean de persoane nu îndeplineşte caracteristicile de serviciu public, întrucât operatorii economici, transportatorii licenţiaţi îşi asumă prestarea transportului de persoane în condiţii de piaţă, fără intervenţia autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
 
Totodată, arătăm că includerea transportului rutier judeţean de persoane în sfera serviciilor publice atrage implicit acordarea de compensaţii de la bugetele locale ale judeţelor, cu impact negativ asupra cheltuielilor consiliilor judeţene.
 
Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se desfăşoară în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare.
În această situaţie, în raport cu obiectul reglementării şi domeniul de aplicare, transportul rutier judeţean de călători va avea acelaşi regim juridic ca şi transportul rutier interjudeţean de călători, iar autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă de domeniu va fi Ministerul Transporturilor (cu respectarea art. 6 din OG nr. 27/2011).
 
Întrucât nu mai are caracter de serviciu public, este evident că, la nivel local, consiliile judeţene nu mai au responsabilităţi privind asigurarea, monitorizarea şi controlul activităţii operatorilor de transport. Însă, pentru acordarea licenţelor de traseu, Ministerul Transporturilor va colabora cu judeţele, în sensul obţinerii programelor de transport, aprobate prin hotărâre a autorităţii deliberative.

 
Pornind de la acest principiu, se propune, referitor la Legea nr. 92/2007:
-              în tot cuprinsul legii, expresia "local și judeţean" se înlocuiește cu termenul "local".

-              termenul "judeţe" se elimină de la art. 1 alin. (1) și (2).
-              expresia "consiliile judeţene" se elimină de la art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1), art. 21 alin. (2) și art. 48 alin. (3).
-              expresia "ale consiliilor judeţene" se elimină de la art. 17 alin. (1) lit. o), art. 21 alin. (3) și art. 41 alin. (5).
 
De asemenea, având în vedere că serviciile publice vizează doar transportul de călători, este necesară eliminarea din cuprinsul Legii nr. 92/2007, a termenului “mărfuri”, întrucât actul normativ nu reglementează transportul rutier/feroviar/naval de mărfuri. La articolul 4, lit. d) din Legea nr. 92/2007, este prevăzută următoarea condiţie pentru prestarea serviciului: „d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară înmatriculate sau înregistrate ori ale altor forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale, după caz, în judeţul sau localitatea respectivă. În condiţiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizaţi.”
 
„Astfel, alături de faptul că norma este greu de înţeles, menţionăm că obligaţia operatorului de a deţine în proprietate sau în baza unui contract de leasing mijloacele de transport în comun contravine legislaţiei în materia achiziţiilor publice, fiind necesară eliminarea acestei bariere. Întrucât transportul rutier judeţean are acelaşi regim cu cel interjudeţean, prin proiect se propune prelungirea licenţelor de transport judeţean până la 30.06.2023“, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Belina! Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată definitiv

21 Feb 2023 1605

Totul se decide azi! Se așteaptă decizia finală în dosarul Belina! Printre inculpați, un fost vicepremier al României şi fost angajat al CJC

21 Feb 2023 1212

Falimentul Siluan Proiect SRL, amânat pentru la anul! Ultima decizie a Tribunalului Tulcea

20 Nov 2022 2240

O primărie din județul Tulcea, demers în instanță după ce firma care a modernizat reţeaua de iluminat public ar fi supraevaluat preţurile

13 Aug 2022 2351

Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! Procurorii DNA, nemulțumiți. Apelul, amânat pentru septembrie

05 Jul 2022 1450

Judecătorii aşteaptă Raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenţei Siluan Proiect SRL, fondată de preotul tulcean Iscru

20 Jun 2022 2988

Oficial despre achitările din celebrul dosar Belina (MINUTĂ)

22 Apr 2022 1631

Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată în dosarul Belina

21 Apr 2022 1510

Sentința în Dosarul Belina se lasă așteptată!

26 Mar 2022 1759

Judecata în celebrul dosar Belina se apropie de final!

30 Dec 2021 2226

Evidienţa contabilă a societăţii, preluată de la DNA UAT Hârşova, la judecată cu Siluan Proiect SRL, firma preotului Mădălin Iscru. Ce s-a decis în instanță

18 Sep 2021 2829

Un director din administrația Chițac a dat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

26 Jun 2021 3541

Lucrări plătite dar neterminate? Siluan SRL, firma fondată de preotul Mădălin Iscru, din Tulcea, chemată în judecată după lucrările din Hârşova, Pantelimon și Stejaru

14 Jan 2021 5065

Dosarul Belina a primit al 23-lea termen de judecată!

24 Oct 2020 2298

Consiliul Local votează demolarea activelor amplasate pe terenul Sălii Polivalente de pe Badea Cârțan (documente)

28 Jul 2020 2646