Mohammad Murad - „Nu ne mai controlaţi la pătrunjel şi la ceapă“ FPTR vrea impozitul specific. Oameni din Guvern vor să pună beţe în roate (galerie foto)



Operatorii din turism au susţinut mult acest proiect. Deputatul constănţean Mircea Titus Dobre a făcut tot posibilul ca acesta să devină realitate, în timp ce unii funcţionari ai statului vor să împiedice cu orice chip legea de la a fi pusă în aplicare. Este vorba despre legea impozitului specific unor activităţi prin care se asigură cadrul legal privind stabilirea unei noi modalităţi de impozitare aplicată contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante şi alimentaţie publică, în scopul stimulării investiţiilor şi eliminării concurenţei neloiale.
 
Unul dintre cei care se opun vehement acestui proiect este secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gabriel Biriş, după cum a arătat cu degetul, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, conducerea Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
 

„Motivaţia impozitului specific a fost foarte clară, etica omului de afaceri. Vorbim de capitalism, fără oameni de afaceri nu se poate, vorbim de obligaţii fără să fie foarte clare, nu se poate. Aş vrea să-i pun întrebarea domnului secretar de stat, care este împotriva acestui impozit, domnul Biriş, din motive pe care nu le cunosc. Am fost la dânsul în vizită şi ne-a spus că dacă mâine avocaţii vor şi ei la fel? Cât timp noi, patronatele din turism, am asumat că vom plăti în 2017 de trei ori mai mult decât am plătit în 2015, nu văd care e problema“, a afirmat preşedintele FPTR, Mohammad Murad.

 
Practic, explică reprezentanţii federaţiei, acest impozit seamănă foarte mult cu impozitul pe clădiri. Se plăteşte un procent din valoare, de două ori pe an, pe 25 iulie şi pe 25 ianuarie. Deşi, la final, hotelierii care deţin multe spaţii de cazare şi au o cifră consistentă de afaceri vor plăti mai mult decât până acum, ei spun că nu îi sperie acest lucru, pe care şi l-au asumat, cerând ca din sumele acestea România să promoveze turismul. Ținta nu este profitul, spun ei, ci un mediu de afaceri curat.
 
Avantajele pe care le aduce impozitul specific pentru marii operatori din turism sunt mai multe însă:
„1. Etica omului de afaceri. Nu mai suntem acuzaţi că nu plătim impozit.
2. Eliminarea birocraţiei.
3. Concurenţa neloială se elimină, toţi suntem egali în faţa legii.
4. Stimularea investiţiilor şi siguranţa lor.
5. Oprirea abuzurilor, într-un fel sau altul, din partea instituţiilor care fac controale sub titlul că legea şi durata controlului - care de multe ori este foarte mare - ne afectează pe noi.
6. Educaţie fiscală. Dacă ştiu că am de plată, mă autoeduc. Ştiu că asta este partea statului şi o iau în calcul de la început. Strategie de dezvoltare. Ştiu că la anul am de plată exact atâtea impozite. Îmi fac calculul corect.
7. Din toate punctele de vedere / o normalizare a relaţiilor cu statul. Vrem să fim parteneri cu statul. Şi creşte volumul de încasări pentru că educaţie fiscală înseamnă că nu mai am ce ascunde“, a enumerat preşedintele FPTR, Mohammad Murad, unul dintre proprietarii de resorturi din România.

 
Murad a ţinut să explice, de asemenea, că există un val de dezinformare cu privire la cei care vor plăti acest impozit. „Întreprinderile mici nu sunt afectate de impozitul specific pentru că toate care au rulaje sub 100.000 de euro nu plătesc. Ca în legea bancară. Suntem mulţi, dar plătim cu toţii. Nu suntem mulţi, unii plătesc mult şi alţii nu plătesc deloc. Asta este ideea“, a explicat acesta.
 
Practic, explică Murad, prin acest impozit, fiecare hotelier va şti de la început care este suma pe care o are de returnat statului, fără a mai sta cu teamă că a folosit într-o vară cu două kilograme mai multă salată decât prevedea reţeta. „La impozitul pe profit vin şi spun: ai cumpărat roşii, ai cumpărat ceapă, ai cumpărat carne, şi încep să calculeze. Câtă roşie a intrat în ciorba de văcuţă, câtă sare… şi stau săptămâni întregi ca să ne arate nouă că am umflat într-un fel sau altul costul ca să plătim impozit mai puţin. Dar hai să plătesc la camere. Am un număr clasificat la camere. Există camera de hotel, plătim pentru ea“, a concentrat ideea acestui impozit preşedintele FPTR.
 

Cererile patronatului sunt simple: „Nu ne mai controlaţi la pătrunjel şi la ceapă şi la cât cumpărăm detergenţi, hai să dăm banii pe cameră direct şi scăpăm şi noi. Dăm 25 de euro, nu 10 euro pe loc, vă dăm dublu, ca să scăpam de acest mod de a veni şi a arăta cu degetul asupra noastră. Și am ajuns la acest consens, care este foarte important pentru turism, pentru că avem nevoie să fim preocupaţi de servicii, nu de controale“, a conchis Murad.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alianţa pentru Turism propune anularea impozitului specific pentru HoReCa pe întregul an 2022. Lista solicitărilor

01 Feb 2022 1279

Ministrul Finanțelor „Guvernul a adoptat prelungirea scutirii de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HORECA“

31 Jan 2022 1274

ANAF propune modificarea/completarea unor declarații de înregistrare fiscalã

20 Jan 2017 1867

Cine este obligat la plata impozitului specific

21 Oct 2016 2595

Aplicarea impozitului specific unor anumite activităţi

21 Oct 2016 1779

Mircea Titus Dobre - „Aplicarea impozitului specific elimină concurenţa neloială din turism“ (document)

27 Sep 2016 3234

Mircea Dobre, deputat PSD de Constanţa, despre impozitul pe turism (document)

20 Sep 2016 2940

Lege trimisă spre reexaminare Mircea Dobre este optimist - „Impozitul specific va intra în vigoare cel mai târziu, de la 1 aprilie 2017”

22 Jul 2016 2600

Proiectul de lege al deputatului de Constanţa Mircea Dobre a trecut. Impozite mai mici pentru operatorii din turism

29 Jun 2016 3861

Un nou impozit forfetar, ”cadou” de la senatori

16 Feb 2016 2129

Plenul Senatului a adoptat impozitul specific pentru turism, hoteluri și alimentație publică

15 Feb 2016 1913

Veste proastă pentru agenţii economici din turism Traseu legislativ stagnat… momentan

23 Nov 2015 2890

Deputatul de Constanţa Mircea Dobre propune un nou tip de taxe - impozit specific pentru hoteluri, baruri şi restaurante (documente)

22 Oct 2015 2724

Agenţii economici din turism ar urma să plătească un impozit specific, anual Verbal, Ponta vrea… Parlamentul decide!

22 Aug 2015 3694

Deputatul PNL Mihai Tararache „Impozitul specific pentru turismul de pe litoral trebuie introdus în noul Cod Fiscal”

15 Jun 2015 2363