Moţiunea simplă pe Educaţie, respinsă de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 93 voturi pentru, 158 contra şi o abţinere, moţiunea simplă pe Educaţie depusă de deputaţii PNL şi intitulată "Educaţi România, nu o pesedizaţi!", scrie Agerpres.

Moţiunea a fost dezbătută în şedinţa de luni.

Liberalii au solicitat, prin moţiunea simplă, demiterea ministrului Valentin Popa, iar textul preciza că Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid. PNL a cerut ministrului Educaţiei să aducă garanţii că nu se vor închide şcoli, nu vor fi comasate clase, nu se va generaliza învăţământul simultan, nu vor fi disponibilizări în sistem (profesori sau personal auxiliar), nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor şi că sunt suficiente fonduri până la sfârşitul anului pentru salarii. De asemenea, liberalii au solicitat parlamentarilor ca, dacă au probleme în circumscripţiile lor, să nu ezite să dea "o bilă neagră" Ministerului Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a respins acuzaţiile, susţinând că moţiunea iniţiată de liberali este "simplistă", cuprinde "atacuri şi etichetări" şi că lipsa argumentelor este suplinită prin violenţă de limbaj.

Sursă: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Producție de energie în largul Mării Negre Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților

09 Apr 2024 516

În atenția amatorilor Se închid sălile de păcănele din localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori

09 Apr 2024 1653

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 473

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 463

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 662

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 944

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 656

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 525

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 680

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 625

Modificări pentru obținerea permisului auto. Proba teoretică se poate da oriunde în țară

13 Feb 2024 626

Proiectul de lege privind producerea de conținut audio sau video fals va intra la vot în Camera Deputaților

12 Feb 2024 467

Oficial de la DIICOT despre atacul informatic de la Camera Deputaților! A fost întocmit dosar penal

30 Jan 2024 826

Atac cibernetic la Camera Deputaților!

30 Jan 2024 668

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 800