Muftiatul Cultului Musulman din România anunț privind slujbele pentru perioada de carantină de la Constanța

  • Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

Prin prezenta, Muftiatul Cultului Musulman din România, aduce la cunoștință că în urma deciziei de carantinare a Municipiului Constanța începând cu data de 20 noiembrie 2020 orele 20:00, toate slujbele religioase în interiorul lăcașurilor de cult islamic din municipiul sus menționat vor fi suspendate pentru o perioadă de 14 zile, se arată într-un comunicat pe pagina de Facebook a instituției.
 
În aceasta perioadă se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul clerical (imamii).
 
Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
 
Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.
 
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, și anume temperaturile scăzute cât și posibilitatea de averse, s-a luat decizia de suspendare pe o perioada de 14 zile a serviciilor religioase atât în interiorul lăcașurilor de cult cât și în exteriorul acestora, excepție făcând ceremonialul religios de înmormântare care oricum se efectua în spațiu deschis, în perimetrul cimitirelor musulmane, dar cu o participare maximaă de 20 persoane, inclusiv imamul.

 
Tot în această perioadă efectuarea oricăror slujbe de pomenire a celor trecuți în rândul celor drepți la domiciliul rudelor sau a apropiaților va fi săvârșită doar cu participarea persoanelor ce își au domiciliul la adresa unde va avea loc aceasta si fără a se servi masa de după slujba de pomenire (Mevlid).
 
Toți participanții la aceste slujbe sunt obligați a purta masca de protecție care să acopere atât nasul cât și gura de către toți participanții, inclusiv a imamului.
 
Sursa foto: Athivă ZIUA de Constanta

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 883

Muftiatul Cultului Musulman din România, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 478

#citeșteDobrogea Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

05 Mar 2024 3690

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 689

Credincioșii musulmani sărbătoresc în această seară „Berat Kandili”

24 Feb 2024 1025

Muftiatul Cultului Musulman din Constanța, certificat de urbanism pentru edificare lăcaș de cult și sediu administrativ

22 Feb 2024 763

Miraç Kandili, sărbătoare religioasă pentru credincioșii musulmani

07 Feb 2024 695

Sărbătoare mare pentru credincioșii musulmani. Astăzi se celebrează Regaip Kandili (Noaptea de Regaip)

11 Jan 2024 2586

Muftiatul Cultului Musulman Mesaj de Sărbători

24 Dec 2023 823

Dialog interreligios, la Vatican, între Muftiatul Cultului Musulman din România și Papa Francisc

10 Nov 2023 1011

Muftiatul Cultului Musulman Kurban Bayram Fericit!

30 Jun 2023 872

Muftiatul Cultului Musulman Kurban Bayram Fericit!

29 Jun 2023 878

Muftiatul Cultului Musulman Kurban Bayram Fericit!

28 Jun 2023 1370

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte

27 Jun 2023 1281

Șeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf, s-a întâlnit cu Regele Charles al III-lea (GALERIE FOTO)

03 Jun 2023 2209