Muftiul Muurat Iusuf „Este de datoria noastră, a fiecărui individ, indiferent de credința sau de limba vorbită, să luptăm împotriva acestei pandemii“

Muftiatul Cultului Musulman din România a transmis astăzi un mesaj în care precizează că cea mai importantă armă împotriva virusului Sars Cov 2 este vaccinul. 

Muftiul Muurat Iusuf a mers astăzi pentru a primi a treia doză de vaccin și i-a îndemnat pe ytoți membrii comunității să apeleze cu încredere la vaccin. 

„În contextul sanitar actual, este foarte important pentru fiecare dintre noi să avem grijă de noi și de cei din jur, să ne protejăm sănătatea și să facem același lucru și cu cei dragi. Anul acesta, virusul SARS-CoV-2, este mai contagios decât în urmă cu un an, dar acum avem cea mai rentabilă armă de a lupta împotriva lui: vaccinul! După ce a primit primele două doze de vaccin la începutul acestui an, șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, merge astăzi pentru a primi a treia doză (booster), îndemnându-i totodată pe toți membrii comunității să apeleze cu încredere la vaccin, pentru a-și asigura o rezistență mai mare la virus“ - se arată în mesajul Muftiatului Cultului Musulman din România. 

“Vaccinul este în acest moment cea mai eficientă armă pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Eu am ales să fac acum a treia doză pentru că am încredere în medici, în știință, în oamenii care au competența de a transmite mesaje referitoare la această problemă. Este de datoria noastră, a fiecărui individ, indiferent de credinta sau de limba vorbita, sa luptam impotriva acestei pandemii. Sănătatea, atât cea personala cât și a întregii societati în care traim, este cel mai de preț dar lăsat de către Bunul Creator. Vă îndemn pe toți să faceți același lucru pentru că doar așa vă protejați pe voi și pe cei dragi și doar așa vom redobândi normalitatea de dinainte de pandemie”, a transmis muftiul Muurat Iusuf.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 597

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 649

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 709

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 703

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 694

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 781

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 670

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 705

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 588

Noua campanie de informare a Ministerului Sănătății! Alexandru Rafila - „Pandemia a scăzut încrederea în vaccinare“

03 Aug 2023 743

Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

25 Jul 2023 1452

Medic de familie din Constanța, acuzat de luare de mită și de fals informatic! Tribunalul a stabilit primul termen

22 Jun 2023 2379

„Recunosc și regret faptele săvârșite“ Acord de recunoaștere încheiat cu DNA Suceava, analizat de Tribunalul Constanța. Ce acuzații aduc procurorii (DOCUMENT)

18 May 2023 1746

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2074

Statele Unite ale Americii vor ridica pe 11 mai obligativitatea de vaccinare împotriva COVID-19

02 May 2023 973