Mulțumit de sistemul de irigații, ministrul Agriculturii, Petre Daea s-a fotografiat într-o fermă legumicolă din județul Constanța

 
  • Fermierul constățean Florin Stoian  care cultivă într-un asolament de cereale și legume, în cultură de bază și succesivă, 650 ha de legume a fost felicitat de ministrul Agriculturii, Petre Daea

Într-o fermă legumicolă cu peste 50.000 aspersoare în funcțiune! Așa și-a intitulat postarea pe contul său de Facebook, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Acesta s-a aflat la Constanța
să vadă unul din sistemele de irigații finalizate, din cele prezentate în cadrul unei conferințe de presă la minister.

Daea a fost însoțit de
directorul general al ANIF, Cornel Popa.

„Am intrat în perimetrul irigabil al amenajării Carasu Galeșu, urmărind traseul apei pe canalele impermeabilizate în 2019.

 
Bucuria existenţei apei la plante a fost dublată de dialogul cu fermierul Stoian Florin, care cultivă într-un asolament de cereale și legume, în cultură de bază și succesivă, 650 ha de legume.


 
Lucrările bine conduse în teren se regăsesc în produsele obținute, al căror nivel de realizare nu este cu nimic mai prejos decât în orice altă exploatație din țările fanion ale agriculturii europene.
 
La cultura grâului a obținut 10.800 kg/ha, la ceapa recoltată deja, peste 70 de tone/ha, iar cultura de morcovi în ogor propriu sau cultură succesivă va fi tot atât de productivă, pentru că iscusitul fermier are peste 50.000 aspersoare - atenție, nu este o greșeală- care funcționează alternativ în funcție de nevoile culturii, iar ANIF furnizează apa pe un sistem repus în funcțiune în anul 2019.
 
Impresionant pentru toți, dar merituos pentru fiecare, atât pentru furnizorul de apă, dar și pentru valorosul fermier!", a scris ministrul Agriculturii.

Ferma familiei Stoian, este situată lângă Constanța și a fost înființată în 1992 pe o suprafață de 7 hectare, pe care a fost cultivată varză.


În 1995, suprafața de teren cultivat cu legume a crescut la 40-50 de hectare și au început să își dezvolte baza de utilaje.

În 1999, familia Stoian lucra o suprafață de 150 de hectare de teren, în 2005, aproximativ 400 de hectare, iar in 2010, suprafața cultivată ajunsese la 470 de hectare, pe care se aflau legume românești.

Acum au cultivat legume pe o suprafata de aprox. 650 de hectare, la care se adaugă terenurile cultivate cu cereale, pentru rotația culturilor. 

70% din marfă pleacă către micii comercianți, iar 30% ajung pe rafturile marilor rețele de retaileri.
 

sursă foto/Facebook Petre Daea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 77

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 65

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 65

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 67

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 97

Licitații Constanța Conectivitate trimodală în Portul Constanța. Cine elaborează studiul de fezabilitate (DOCUMENT)

28 Mar 2024 68

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 63

APM Constanța Familia Muntmark, undă verde de la Mediu pentru Parc Siliștea 3

28 Mar 2024 70

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 83

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 144

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 139

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 238

Judecătoria Constanța a anulat acțiunea deschisă de Asociația Composesorală Borșa! Taxa de timbru pentru proces era de circa 475.000 de euro (MINUTA)

28 Mar 2024 229

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 266

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 337