Municipalitatea caută parteneri pentru depunerea unei cereri de finanţare pe fonduri europene, pe componenta de dezvoltare urbană şi mobilitate


În conformitate cu prevederile OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, Municipiul Constanţa organizează procedură de selecţie a partenerilor interesaţi pentru încheierea unui acord de parteneriat, în vederea elaborării şi depunerii unei cereri de finanţare aferente implementării proiectului “Planificare Strategică Integrată şi administraţie publică eficientă la nivelul Polului de Creştere Zona Metropolitană Constanţa”.
 
Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacităţii administrative la nivelul Polului de creştere Zona Metropolitană Constanţa prin dezvoltarea capacităţii de planificare strategică integrată şi management public eficient.
 
Scopul constituirii parteneriatului dintre Municipiul Constanţa şi un partener (asociat) este de a elabora şi a depune spre finanţare proiectul „Planificare Strategică Integrată şi administraţie publică eficientă la nivelul Polului de creştere Zona Metropolitană Constanţa".
 
Potrivit municipalităţii, parteneri în proiect pot fi oraşe sau/şi comune din Zona Metropolitană, CJC, ONG-uri de profil, care, alături de Municipiul Constanţa în calitate de lider al parteneriatului, vor depune o cerere de finanţare în vederea actualizării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană şi/sau a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.
 
Apelul de parteneriat este deschis tuturor celor care prin experienţă şi capacitate/resursă umană ar putea contribui la scrierea/depunerea unei cereri de finanţare eligibile pentru acest apel de proiecte.
 
Cei interesaţi de parteneriat pot adresa solicitări municipalităţii până pe 17 ianuarie 2019.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 814

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 364

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 534

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 532

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 502

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 543

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 798

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 432

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2072

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 522

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizate, lucrările de reabilitare din zona centrală a municipiului

29 Feb 2024 598

Comunicat de presă „PNRR - Fonduri pentru România modernă și reformată!”

28 Feb 2024 681

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 566

Acte de vandalism la Constanța! Ce sancțiuni riscă cei care distrug florile, pavelele sau stâlpișorii

22 Feb 2024 643

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 987