Actualitate

Municipalitatea vrea să achiziţioneze servicii de promovare a Campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“

Municipalitatea, prin intermediul Direcţiei de Gospodărire Comunală, Serviciul Administrare Spaţii Verzi, organizează consultare de piaţă referitoare la achiziţia directă a serviciului centrat pe „Conştientizarea populaţiei cu privire la prevederile legale în vigoare vizând spaţiile verzi publice urbane“.
 
Achiziţia serviciului cuprinde promovarea Campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, realizarea de materiale informative şi promoţionale, precum şi promovarea altor acţiuni şi iniţiative similare. Se urmăreşte crearea de aşteptări corecte şi realiste ale publicului-ţintă (cetăţeni ai municipiului Constanţa, agenţi economici, ONG-uri, diferite organizaţii etc.) cu privire la acest subiect. În egală măsură, se doreşte stimularea de atitudini constructive, spirit pozitiv, iniţiativă, ambiţie, creativitate în rândul publicului.
În cadrul serviciului privind „conştientizarea populaţiei cu privire la prevederile legale în vigoare vizând spaţiile verzi publice urbane“ care se intenţionează a fi achiziţionat, promovarea Campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“ va trebui să includă cel puţin activităţile sau operaţiunile cu acele caracteristici care nu sunt precizate în caietul de sarcini, ci rămân la latitudinea ofertanţilor şi fac parte din contribuţia tehnică şi creativă a acestora în cadrul ofertelor.
 
Se doreşte obţinerea unor oferte financiare pentru realizarea serviciului privind „Conştientizarea populaţiei cu privire la prevederile legale în vigoare vizând spaţiile verzi publice urbane“, în conformitate cu Legea 98/2016.
 
Consultarea pieţei va fi înaintată către Serviciul Achiziţii numai în baza unei discuţii cu primarul/viceprimarul cu atribuţii delegate.
Data-limită de transmitere a propunerilor este 27.03.2017, iar data-limită de consultare este 28.03.2017.
 
Anunţul privind consultarea pieţei va putea fi studiat la sediul Direcţiei Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Serviciul Administrare Spaţii Verzi, strada Mihail Kogălniceanu nr. 28, sau pe site-ul oficial al Primăriei. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0241/488.168, persoană de contact Gheorghe Coman, şef Serviciu Administrare Spaţii Verzi.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobil pe strada Ioan Damaschin. Primăria Constanţa anunţă consultare pentru PUD-ul iniţiat de Marinii Buildings Development

12 Nov 2018 229

Lucrări de demolare pe locul viitoarei Săli Polivalente din zona Badea Cârțan

11 Nov 2018 464

Strategia pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată de Guvern

09 Nov 2018 224

Primăria Constanţa aşteaptă oferte pentru organizarea Revelionului 2019

08 Nov 2018 495

Un bloc de 11 etaje și unul de 9 Investiție imobiliară a Seaside Estate Company în Mamaia. Detalii (documente)

05 Nov 2018 721

Proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța începând cu anul 2019, în dezbatere publică

03 Nov 2018 402

Primăria Constanța achiziționează cabine de pază pentru agenții de securitate

27 Oct 2018 337

Documentaţii. Municipalitatea vrea să amenajeze bazinul de înot al Liceului Teoretic „George Călinescu“ din Constanţa

22 Oct 2018 309

Raportul de consultare a PUD-ului iniţiat de Black Waters SRL, publicat de municipalitate Bloc de şase etaje pe strada Mircea cel Bătrân, deasupra plajei Modern (galerie foto+document)

19 Oct 2018 1906

ROMATOM a transmis Ministerului Energiei o serie de propuneri. Despre ce este vorba

16 Oct 2018 703

Primăria vrea să acceseze fonduri europene pentru revitalizarea zonei Casei de Cultură din Constanța

15 Oct 2018 1988

Consiliul Concurenței pune în consultare publică angajamentele propuse de Unilever South Central Europe SA

11 Oct 2018 255

Proiect. Se modifică hotărârea de Consiliu Local privind înfrumuseţarea oraşului şi cea pentru evidenţa vehiculelor. Direcţia Poliţia Locală, liber la amenzi! (document)

11 Oct 2018 536

Ministrul Victor Negrescu - „Orice viziune despre viitor trebuie construită având la bază principiile fundamentale care au ghidat evoluţia construcţiei europene“

27 Sep 2018 211

Senatorul Liviu Brailoiu vrea sa reglementeze reţelele de socializare. Acesta susține că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală

25 Sep 2018 360

Primăria Constanţa urmăreşte actualizarea paginii web şi aşteaptă oferte în acest sens

22 Sep 2018 263

Cele şase adăposturi de protecţie civilă din Constanţa vor fi igienizate şi reparate

22 Sep 2018 1726

Cât va costa organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție

18 Sep 2018 918

Guvernul a decis. Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție va fi organizat pe 6 și 7 octombrie

18 Sep 2018 752

Primăria cumpără servicii de promovare a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”

18 Sep 2018 386

Primăria Constanța pregătește achiziția urnelor și a cabinelor de vot

11 Sep 2018 461

Consultări publice anunţate de Transgaz SA pentru preluarea gazului de la ţărmul Mării Negre. Unde vor avea loc

05 Sep 2018 725

Mii de români mor din cauza anumitor probleme cauzate de aerul poluat Primăria Constanţa vrea să elaboreze un studiu privind calitatea aerului

01 Sep 2018 389

Ministerul Justiției face un anunț important! Ce se va întâmpla cu închisoarea de la Poarta Albă

01 Sep 2018 1144

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanţă

29 Aug 2018 461

Constanța. Consultare de piață. Municipalitatea vrea să achiziționeze autovehicule în leasing operațional

28 Aug 2018 387

Victor Negrescu - „Identitatea națională și valorile europene sunt complementare“

19 Aug 2018 310

Primăria Constanţa pregăteşte achiziţia expertizei şi a proiectului tehnic pentru lucrări de urgenţă la clădirea Cazinoului!

07 Aug 2018 906

Navele tip dragor maritim intră în reabilitare. Unitatea Militară 02022 Constanţa anunţă o consultare de piaţă

04 Aug 2018 527

Primăria Constanţa vrea să achiziţioneze un soft de gestionare a contractelor

24 Jul 2018 376

Primăria Constanţa pregăteşte o nouă achiziţie a serviciului de capturare a câinilor fără stăpân

17 Jul 2018 1188

Constanţa - „Ziua PORTIS“ 2018. Consultare de piaţă pentru organizarea evenimentului (document)

11 Jul 2018 481

Consultare publică asupra PUD, pentru imobil de șase etaje, strada Mircea cel Bătrân

28 Jun 2018 766

Municipalitatea pregăteşte achiziţia serviciului de întreţinere panouri cu ecran led din staţiunea Mamaia

28 Jun 2018 478

Primăria Constanţa vrea să achiziţioneze sisteme electronice de securitate pentru sediile proprii

21 Jun 2018 633

Licitaţie la CN APM SA Parcelele de teren amplasate în Porturile Constanţa, Tomis, Midia, Mangalia şi Basarabi vor fi evaluate

15 Jun 2018 1023

Primăria vrea să actualizeze Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa

07 Jun 2018 1375

PUZ-ul inițiat de SC Medical Cermed SRL, la mâna constănțenilor. Observațiile, depuse la Primăria Constanța

23 May 2018 944

Cu statistici preluate din presă Primăria Constanţa a lansat în dezbatere publică Strategia de Dezvoltare a Serviciilor Sociale la nivelul municipiului (document)

17 May 2018 941

Primăria caută colaboratori pentru organizarea unui eveniment de conștientizare pe tema migrației

16 May 2018 569

Primăria Constanţa cumpără o camionetă pentru transportul câinilor comunitari

14 May 2018 917

Primăria Constanța, interesată de achiziția de lucrări de reparații și întreținere a sistemului de irigat existent în oraș

14 May 2018 507

Consiliul Judeţean Constanţa cumpără lucrări pentru „Închiderea depozitului de deşeuri neconforme Cernavodă“

14 May 2018 562

Podeţele pietonale din Satul de Vacanţă şi parcul Tăbăcărie intră în reparaţii. Primăria Constanţa pregăteşte o nouă licitaţie!

12 May 2018 1235

CJC a făcut degeaba consultarea pentru „Strategia de Dezvoltare a Turismului“ Bogdan Bola (PNL) - „În județul Constanța, turismul este admirabil, sublim, dar lipsește cu desăvârșire!“

12 May 2018 1900

Primăria vrea să cumpere servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi protecţiei datelor

11 May 2018 599

Atenţie, constănţeni! „Gloanţele“ din raniţa Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei Constanţa, în consultare publică pe site-ul municipalităţii (documente)

09 May 2018 1999

Hărţi de zgomot reactualizate pentru municipiul Constanţa, cartierul Palazu Mare şi staţiunea Mamaia. Licitaţia a fost adjudecată chiar de firma care ne arăta cu degetul în 2011!

08 May 2018 1487

Primăria Constanţa aşteaptă sugestii şi propuneri pentru actualizarea PUZ-ului privind reabilitarea zonei peninsulare (document)

05 May 2018 1081

Constănţenii vor putea programa online declaraţiile de căsătorie şi solicitările de eliberare a cărţii de identitate

05 May 2018 1266