Municipiul Constanța, sub cod galben de vreme rea

Municipiul Constanța se află sub atenționare meteorologică cod galben astăzi, în intervalul orar 12:00- 23:00.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, în intervalul menționat, în Dobrogea, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Astăzi, temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.

Mâine, vremea va fi normală termic, în general instabilă. Cerul va fi temporar noros. Ziua și în prima parte a nopții, vor fi condiții de averse, descărcări electrice și posibil grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 21-23 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 708

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 670

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1347

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 398

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 655

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 733

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 740

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 578

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 6459

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 590

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 629

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 758

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1363

Cod galben de ceață în județul Constanța! Iată cât ține avertizarea emisă de ANM

22 Mar 2024 456

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață densă. Când expiră avertizarea meteo

17 Mar 2024 1092