Nebănuite sunt căile carnavalului lui Mazăre Un actor de filme porno, pe aceeaşi scenă cu Ştefan cel Mare şi Sfânt (galerie foto)

Societatea civilă, politicienii, organizaţiile nonprofit au reacţionat dur la cea mai recentă apariţie publică a lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, în contextul carnavalului din Mamaia. Amintim că social-democratul l-a întruchipat, sâmbătă seară, pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul Moldovei între anii 1457 şi 1504, cel rămas în istorie drept apărător al creştinătăţii, „atlet al lui Hristos“. Chiar dacă, e drept, vorbim despre o figură istorică extrem de controversată, discutăm, în acelaşi timp, despre un domnitor canonizat. Tocmai acest aspect a indignat: fistichiul, excentricul primar al Constanţei a „dat viaţă“, în cadrul unui carnaval de stradă, unui sfânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Trei organizaţii nonprofit - Asociaţia părinţilor pentru o educaţie sănătoasă, Asociaţia civică pentru Constanţa şi Asociaţia pentru revigorarea tradiţiei - au anunţat, vineri după-amiază, că au adresat câte un protest Bisericii Ortodoxe Române, solicitând o reacţie fermă faţă de întruchiparea, de către primarul Radu Mazăre, a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei. Cele trei organizaţii i-au reproşat edilului-şef al municipiului Constanţa că ar promova, „de ani buni, staţiunea Mamaia drept un paradis al turismului sexual“ şi au cerut BOR „o poziţie clară faţă de festivismul obscen şi fără nicio legătură cu valorile poporului român cultivat de primarul Constanţei, Radu Mazăre, de-a lungul ultimilor trei ani“.

Cunoscut în filmele XXX

La scurt timp după încheierea carnavalului, Fashion TV România a dat publicităţii un comunicat de presă în care, aşa cum era de aşteptat, laudă fără măsură evenimentul de sâmbătă seara: „Primarul Radu Mazăre l-a întruchipat pe domnitorul Ştefan cel Mare, iar spectatorii de toate vârstele au fost surprinşi de adevărata desfăşurare de forţe de pe scenă. Carul alegoric al Primăriei Constanţa a uimit audienţa prin decorul său impunător, cu un imens cap de bour, reprezentând stema vechiului stat al Moldovei“.
Ce ar fi „uimit“ realmente audienţa este faptul că, pe scenă, lângă Radu Mazăre, cel îmbrăcat întocmai ca Ştefan cel Mare şi Sfânt şi purtând la gât o cruce primită cadou de la Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, s-a aflat şi Iulian Barbu, cunoscut drept... „piticul porno“. În cadrul carnavalului, actorul a „ţopăit“ mereu pe lângă Mazăre şi chiar a stat pe jilţul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ei bine, cum a ajuns un protagonist al filmelor XXX să se afle pe aceeaşi scenă, în aceeaşi aşa-numită scenetă cu Ştefan cel Mare şi Sfânt, fie el interpretat de Radu Mazăre? Ce reacţie are BOR în acest caz?
Am vrut să aflăm un punct de vedere de la Fashion TV România, în calitate de organizator, sens în care am încercat să o contactăm telefonic pe Alexandra Gâgiu, al cărei număr de telefon a fost dat publicităţii în rubrica „persoană de contact“. Aceasta însă nu a răspuns la apelul ZIUA de Constanţa.
Iulian Barbu nu este străin de presa de profil, de tabloide şi de televiziune, el făcând numeroase declaraţii legate de... performanţele sale în filmele XXX.


„Prostituate de lux pentru politicieni“

Amintim că acest carnaval este organizat de Fashion TV, care apare, aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, în rechizitoriul procurorului Ionuţ Ciprian Spiridon, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa. Mai exact, este vorba despre dosarul cunoscut generic drept „Prostituate de lux pentru politicieni“. În cauză, Cornel Relu Costan, patronul agenţiei de modeling „Diva Models“ din Constanţa, şi Ion Tămârjan, şeful agenţiei „Star Models“, au luat câte patru ani şi şase luni de închisoare. Asta în timp ce Ştefan Radu Nicola a primit trei ani de detenţie, iar Gabriel Alexandru Voicu, cel de-al patrulea inculpat din dosar, a luat doi ani de închisoare. În dosarul mai sus precizat, procurorul Ionuţ Ciprian Spiridon spune că „martorul Mirea Ion, preşedinte al SC Fashion TV România, îi cunoaşte pe ambii inculpaţi (n.r. probabil Costan şi Tămârjan), cu care a şi colaborat în trecut“. Din rechizitoriul DIICOT, aflăm următoarele: „Inculpaţii s-au cunoscut, de altfel, la evenimentele organizate de grupul său de firme, au colaborat o perioadă, ba chiar s-au folosit fără acordul lor de brandul Fashion TV pentru a-şi promova propriile evenimente, motiv pentru care s-a certat cu inculpatul Costan Relu Cornel, la sfârşitul anului 2006. De fapt, cei doi inculpaţi s-au certat şi împăcat de mai multe ori în decursul anilor 2007 - 2008. Postul Fashion TV difuzează clipuri publicitare pentru clubul Babylon, în baza unui contract încheiat în Austria de societatea mamă“. De menţionat că, în rechizitoriu, despre Clubul Babylon se mai menţionează că este „un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

stefan cel mic

04 Aug, 2014 12:00

cine a ajuns sa il intepreteze pe Sf Stefan cel Mare...asta e treaba de primar??? ce dreptate avea Eminescu: "ramaneti in umbra sfanta, Basarabi si voi, Musatini descalecatori de tara, datatori de legi si datini ce cu pugul si cu spaga ait intins mosa voastra de la munte pan' la mare si la Dunarea albastra". " o, eroi care-n trecuturi de mariri v-adumbriseti ati ajuns acum la moda de va scot din letopiset si cu voi, drapandu-si nula, va citeaza toti nerozii mestecand veacul de aur in noroiul greu al prozii." " dar lasati macar eroii ca sa doarma-n colb de cronici din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici"....

crestinul ortodox

04 Aug, 2014 07:34

DOAMNE plateste-le DOAMNE blasfemia asupra Ta si asupra Neamului Cel SFANT CU MANIA TA CEA DUMNEZEIASCA si SFANTA SA CERTI si sa stergi de pe fata pamintului aceste blasfemii si acesti blasfemiatori Cu foc iai in primire SFINTE SI MARITE PROOROC ILIE pe slugile antihristului , ca vrajmasi ai lui HRISTOS si ai BISERICII TALE DOAMNE sunt , acesti ai constantei si tot poporul mut orb si surd ce petrecea blasfemiind BISERICA TA HRISTOASE DUMNEZEULE petrcea blasfemiindu-si Neamul ROMAN , Neamul lui STEFAN VOIEVOD CEL SFANT amin.

Articole asemanatoare

Primarul Constanţei s-a decis Mazăre îşi ia pitic (galerie foto)

06 Aug 2014 3980

Primarul Constanţei nu ştia că a urcat pe scenă lângă „piticul porno” Mazăre - „E bun piticul”

05 Aug 2014 3628

Iulian Barbu zis şi piticul porno "Radu Mazăre m-a sunat personal să joc rolul bufonului lui Ştefan cel Mare"

05 Aug 2014 7378