Neversea 2020. Organizatorii fac precizări importante despre situația festivalului

Ediția din 2020 ale festivalului Neversea a fost pusă sub semnul întrebării, încă de la debutul pandemiei de coronavirus în România.

Pentru a oferi răspunsuri fanilor cu incertitudini, organizatorii oferă primele informații privind situația acestui eveniment în contextul actual, anunțând totodată introducerea unor noi tipuri de bilete și abonamente.

Fanii Neversea au la dispoziție bilete și abonamente ANYTIME.

Toți fanii NEVERSEA, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediția 2020, au posibilitatea să își transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediții.

Toți cei care au achiziționat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în ANYTIME, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc. Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în ANYTIME este valabil 10 zile.

În această perioadă trăim vremuri excepționale. În astfel de momente ne gândim mai mult ca oricând la oamenii din jurul nostru. Să fim sănătoși, să fim în siguranță sunt de departe lucrurile care contează cel mai mult în acest moment. Și, bineînțeles, să nu ne pierdem speranța, să fim încrezători că vom fi bine. Iar această stare de bine ne va permite, mai devreme sau mai târziu, să ne revedem, mai dornici de distracție și cu mai mult dor de prieteni.

În această perioadă, cu toții avem întrebări, cu toții căutăm răspunsuri. Singurele certitudini sunt faptul că, în acest moment, festivalurile UNTOLD și NEVERSEA nu sunt anulate și că reprezintă, în acest an, speranța și miracolul în care cred foarte mulți oameni. Totodată, o altă certitudine o reprezintă faptul că vremurile pe care le trăim sunt cu totul excepționale. Și, din păcate, nimeni nu are răspunsul la întrebarea “când se va termina?”.

Ca organizație responsabilă, așa cum am fost și până acum, avem o datorie față de oameni în general. Avem datoria de a trata orice posibilă decizie legată de evoluția festivalurilor din acest an, cu maximă responsabilitate, punând sănătatea oamenilor pe primul loc. Vă asigurăm că orice decizii vom fi nevoiți să luăm în perioada următoare, suntem cu totul conștienți de momentele dificile prin care trece întreaga planetă și vom respecta cu totul deciziile și recomandările autorităților, cu privire la felul în care va trebui să tratăm situația celor două festivaluri, în acest an.

Ca organizatori ai celor mai mari festivaluri din România, UNTOLD si NEVERSEA, ne dorim mai mult ca oricine să avem șansa să aducem bucuria festivalurilor și în acest an, în cele mai sigure conditii. Avem o responsabilitate față de zecile de mii de oameni care au avut încredere în noi și în acest an și au achiziționat deja abonamente la festival.


Pentru ei avem datoria de a face tot ce depinde de noi, atâta timp cât va exista cea mai mică speranță de a ne întâlni în condiții sigure și în acest an. Dar tot față de acești oameni frumoși, care cred în noi și care au cumpărat deja zeci de mii de abonamente, avem datoria de a îi asigura că indiferent de ce se va întâmpla cu edițiile UNTOLD și NEVERSEA în 2020, investiția pe care au făcut-o în bucuria de a fi prezenți la cele două festivaluri nu se pierde!

Am încercat să înțelegem cât mai bine evoluția lucrurilor din perioada următoare, am ascultat întrebările și îngrijorările fanilor noștri și am încercat să venim cu cele mai bune soluții pentru ei. Trăim vremuri dificile, indiferent de care parte suntem, însă, pentru organizația noastră, cea mai valoroasă parte din magia UNTOLD sunt fanii. Așa că, pentru ei și pentru toți cei care cred în noi, am căutat să aducem claritate și siguranță cu privire la abonamentele și biletele achiziționate pentru edițiile din acest an.


Astfel, anunțăm că toți fanii UNTOLD și NEVERSEA, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediția 2020, au posibilitatea să își transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediții.

Toți cei care au achizitionat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în ANYTIME, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în ANYTIME este valabil 10 zile, începând de astăzi, 27 aprilie 2020.

Există două modalități de modificare:
automată, din platforma de check-in manual, din site-urile www.untold.com și www.neversea.com. În plus, fiindcă știm că sunt oameni care au încredere în noi și continuă să cumpere abonamente la festivalurile noastre, tot îcepând de azi sunt disponibile la vânzare numai abonamente ANYTIME – General Access și VIP.

Prețurile sunt următoarele:

  • UNTOLD ANYTIME PASS General Access – 174 euro + taxe
  • UNTOLD ANYTIME PASS VIP – 399 euro + taxe
  • NEVERSEA ANYTIME PASS General Access – 136 euro + taxe
  • NEVERSEA ANYTIME PASS VIP – 210 euro + taxeFanii festivalului pot găsi mai multe informații pe www.untold.com și www.neversea.com.

Echipa UNTOLD și Neversea continuă să creadă în magie și îndeamnă pe fiecare să continue această luptă, uniți. Puteți contribui și voi la a face bine, alături de echipa celor două festivaluri, prin platforma UNITED, lansată de UNTOLD și Neversea, în urmă cu câteva săptămâni,a transmis Ioana Chereji, Pr manager.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Neversea caută peste 1.000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție de festival de la Constanța

18 Apr 2024 486

UNTOLD Universe caută designeri talentați pentru Fashion Village UNTOLD și Neversea

28 Mar 2024 595

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 697

Neversea, nominalizat la cea mai importantă categorie, „Best Major Festival” în cadrul European Festival Awards

10 Nov 2023 755

MASSIF 2024 va avea loc în perioada 14-17 martie

01 Nov 2023 878

Vești bune pentru fanii Neversea! Organizatorii au anunțat perioada în care va avea loc festivalul de la Constanța în 2024 (VIDEO)

21 Sep 2023 1018

Beach Wrestling World Series Constanța 2023 Finală mondială între două luptătoare de la CSM Constanța! (GALERIE FOTO)

11 Sep 2023 1142

CSM Constanța, pe podium la Beach Wrestling World Championships U-17 (GALERIE FOTO)

09 Sep 2023 1295

Constanța Medalii pentru România la Campionatul Mondial de lupte pe plajă (GALERIE FOTO)

09 Sep 2023 1234

Lupte pe plajă La Constanța, a început Campionatul Mondial 2023. „Lupte strânse și adrenalină pe nisip“ (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 1284

Editorial Constanța animată, starea din timpul sezonului estival

18 Aug 2023 1134

Primele abonamente de festival pentru festivalul Neversea 2024, puse în vânzare

19 Jul 2023 1147

Festivalul Neversea, desfășurat în condiții de securitate maximă! Și echipajele Poliției Locale au fost prezente (FOTO)

11 Jul 2023 924

Festivalul Neversea s-a încheiat fără incidente grave! Ce spun reprezentanții ISU Dobrogea (VIDEO)

10 Jul 2023 1248

Festivalul Neversea a celebrat organizarea celei de-a cincea ediții! J Balvin -„Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea să locuiesc aici“

10 Jul 2023 1065