Nicolae Ciucă și Virgil Popescu, declarații la Constanța. Cum va fi acoperită compensarea de 50 de bani la carburant

  • „Angajamentul nostru faţă de noi, în primul rând şi faţă de Uniunea Europeană, este ca până la 1 august să avem în depozite 46%”, a spus Nicolae Ciucă
 
Prim-ministrul Nicolae Ionel-Ciucă, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat marți, 28 iunie, în localitatea Vadu, comuna Corbu, județul Constanța, la ceremonia prilejuită de începere a exploatării gazelor naturale în cadrul Proiectului MGD.
 
Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Vadu, dacă poate garanta românilor că la iarnă vor avea gaz suficient, în condiţiile în care în prezent depozitele de gaz ale României sunt la 40% din capacitate.
 
„Ştiţi foarte bine că există o decizie la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară membră trebuie să intre în iarnă cu 80 la sută din capacitatea de depozitare. În momentul de faţă, într-adevăr, suntem puţin peste 40, 41%. Angajamentul nostru faţă de noi, în primul rând şi faţă de Uniunea Europeană, este ca până la 1 august să avem în depozite 46%, până la 1 septembrie – 57%, până la 1 octombrie - 66% şi până la 1 noiembrie – 80%. Ca atare, în următoarea lună avem toate premisele să putem să ducem în depozitele de gaz încă cinci la sută. Prin sporirea producţiei, în momentul de faţă, aşa cum am văzut pe tabloul de comandă, prin această staţie se introduc în reţea peste trei milioane de metri cubi de gaz”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.


 
Întrebat dacă sunt suficienţi cei 80% pentru a trece cu bine peste iarnă, Nicolae Ciucă a răspuns: „Este minimul necesar pentru a avea asigurată cantitatea de gaz care este necesară pentru a trece prin iarnă. Sigur, se fac demersuri, aşa cum am discutat, sunt în discuţii, elementele de contract cu Azerbaidjanul, se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat şi, de asemenea, discutăm pentru că nu depindem doar de partea de origine şi partea de primire, respectiv la noi în ţară, discutăm şi de zonele de tranzit şi trebuie să facem în aşa fel încât să primim acceptul de la ţările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria şi Grecia. Ştiţi foarte bine că am depins şi de interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria. Am înţeles că este finalizat şi putem să discutăm mai facil această posibilitate de aducere a gazului în ţară”.
 
Nicolae Ciucă a mai precizat că preţul gazului, în momentul de faţă, nu poate fi controlat decât prin ordonanţa de urgenţă elaborată înainte de 1 aprilie şi care are perioada de aplicare de un an.
 
„Preţul gazului, în momentul de faţă, nu poate fi controlat decât prin OUG pe care am elaborat-o înainte de 1 aprilie, iar pentru iarna 2022-2023, preţul este reglementat prin această ordonanţă. (...) De la o zi la alta situaţia este cât se poate de dinamică şi atunci când am decis în coaliţie să emitem această ordonanţă, cu perioadă de aplicare un an de zile, am considerat că este necesar ca în funcţie de dinamica pieţei să continuăm să monitorizăm şi să analizăm, astfel încât înainte ca ordonanţa să finalizeze producerea de efecte, să avem o altă decizie în acest sens", a arătat premierul.
 

Reducerea de 50 de bani…

 
Ordonanţa de Urgenţă privind reducerea cu 50 de bani a preţului carburanţilor este pregătită şi în urma acestei scăderi România va avea cel mai mic preţ din Europa. Ordonanța de urgență va intra în ședința de Guvern de miercuri, după cele declarate de premierul Nicolae Ciucă.

 
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că 25 de bani din această reducere vor fi susţinuţi de la bugetul de stat şi 25 de către operator şi şi-a exprimat convingerea că aceştia vor aplica Ordonanţa.



„Ieri s-a lucrat la Ministerul de Finanţe, toate ministerele, am lucrat împreună, s-a elaborat textul Ordonanţei de Urgenţă. Este vorba de acei 50 de bani pe litru (...). În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preţ, dacă nu mă înşel, la motorină, de un 1,7 euro şi un pic şi la benzină, 1,61 şi un pic. Va fi practic, după Ungaria, care are deja un preţ plafonat, cred că cel mai mic preţ din Europa. (...) 25 de bani din aceşti 50 de bani vor fi susţinuţi de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanţe, iar 25 de bani vor fi susţinuţi ca o cheltuială deductibilă de către operatori. Şi sunt convins, că să nu mă întrebaţi, sunt convins că marii operatori, marii deţinători de reţele de staţii de distribuţie, care sunt şi producători, au şi reţele de staţii de distribuţie, vor aplica această ordonanţă", a explicat Virgil Popescu.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
Citește și:

Nicolae Ciucă și Virgil Popescu, prezenți la ceremonia de începere a exploatării gazelor naturale în cadrul Proiectului MGD (GALERIE FOTO și VIDEO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 379

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 430

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 911

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 689

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1275

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 764

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 362

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 590

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 973

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 608

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1206

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 586

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 704

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 780

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 777