Noi resurse de gaze, descoperite în Oltenia


OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Sud-Estul Europei a descoperit noi resurse de hidrocarburi în judeţul Gorj. Aceste resurse se află în regiunea Oltenia, în apropierea zăcământului Totea, aflat în producție.
 

”De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, așa cum se întâmplă cu orice zăcământ de țiței și gaze, Totea a intrat în declin după ce și-a atins platoul de producție în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potențialul zonei și va compensa parțial acest declin”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.

                                            
Forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 și a atins adâncimea finală în septembrie același an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi. Conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puțin de un an și a fost demarată producția experimentală, pentru a testa potențialul și dimensiunea noii descoperiri.
 
Investițiile în noua sondă și infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. Suma se adaugă celor 200 de milioane de euro deja investite începând din 2011 pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea. Lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime și construcția parcului de producție gaze Totea 4540.
 
 Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat și apoi livrat în sistemul național de transport.
 
 Cu noua sondă, producția de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuințe.

Despre OMV Petrom
 
 OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și tarile învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui iunie 2019, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,011% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,998%, iar 18,352% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.


OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005-2018.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep intră în faza de dezvoltare

04 Aug 2023 661

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă „Guvernul României reafirmă sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova în parcursul european“

23 Mar 2023 913

Se retrage ExxonMobil din proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră? Ce spune directorul ANRM

16 Jul 2019 2588

Black Sea Oil & Gas primește aprobarea Guvernului României pentru dezvoltarea zăcămintelor de gaze Ana și Doina

15 Apr 2019 2110

Bursa de Valori București În atenția investitorilor. O nouă descoperire de gaze în Oltenia confirmă oportunități în proximitatea zăcămintelor existente

22 Nov 2018 1458

Reţeaua de gaze, investiţie prioritară în Ciocârlia

30 Jan 2017 2094

Cursuri gratuite de formare profesională în întreaga ţară. Iată cum poţi deveni inspector resurse umane

28 Jul 2016 3799

Traian Băsescu vorbește despre soluții pentru buget

04 Dec 2014 1520

Victor Ponta “Se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem”

09 Nov 2014 2457

Interese imense pentru resursele din Marea Neagră Independenţa energetică a României, în joc!

24 Aug 2014 1901

Litoral Tv Victor Ponta vrea independență energetică

12 Aug 2014 1886