Noua legislație, în vigoare Când vor fi eliberate cărți de identitate pentru minorii sub 14 ani?

  • Printre altele, actul normativ stabilește mai multe detalii privind emiterea cărților de identitate în cazul copiilor cu vârsta de până la 14 ani
 
Legislația privind cărțile de identitate, fie ele electronice sau simple, a intrat în vigoare cu modificările recente.
 
Printre altele, actul normativ stabilește mai multe detalii privind emiterea cărților de identitate în cazul copiilor cu vârsta de până la 14 ani. După cum a anunțat recent șeful Direcției Generale pentru Evidența Populației (DGEP), de anul acesta, și minorii de până la 14 ani vor putea deține o carte de identitate.
 
OG 12/2023, apărută în această săptămână, vizează modificarea OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Emiterea unui act de identitate pentru copiii cu vârsta mai mică de 14 ani se va face doar la cererea părinților, iar actul de identitate ce va putea fi emis pe numele copiilor va fi doar cel electronic (cel cu cip), nu și cel simplu (fără cip), care se emite în cazul refuzului deținerii unuia electronic.
 
De la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se eliberează:

a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani;
b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani;
c) cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;
d) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
e) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

Până la împlinirea vârstei de 14 ani, cartea electronică de identitate, solicitată în condițiile art. 121 , se eliberează astfel:


a) pentru minorii cu vârsta de la 0 până la 12 ani fără imaginile impresiunilor papilare (amprente);
b) începând cu vârsta de 12 ani, minorilor li se eliberează cărți electronice de identitate cu imaginile impresiunilor papilare.



Conform surselor noastre, nu se cunoaște exact data la care se va aplica legislația curentă, dat fiind faptul că se lucrează intens, în prezent, la logistică.

Iată cum va arăta noul document:

Față:

a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie;
d) prenumele;
e) genul titularului, F/M
f) cetățenia;
g) data nașterii;
h) codul numeric personal
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilității;
k) semnătura olografă a titularului;
l) fotografia titularului.



Citește și:

DOCUMENT
Iată ce conține proiectul ordonanței de Guvern pentru viitoarele buletine electronice. Condiții speciale pentru minorii sub 12 ani

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României a adoptat consolidarea legislației de securitate și apărare cibernetică a țării, inițiată de MCID

31 Jan 2024 720

Tichetele sociale pentru mâncare se vor da până în 2027

24 Dec 2023 998

DGA Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție

06 Dec 2023 1023

Proiect Farmaciile ar putea fi amplasate la distanță de minim 500 metri una față de cealaltă

03 Dec 2023 1072

Știri Constanța Polițiștii locali din Constanța au depistat un șofer fără permis, în trafic. Iată pe unde circula

17 Oct 2023 1096

Sancțiuni pentru încălcarea legislației silvice. Localnic depistat în timp ce comercializa ilegal lemn

12 Sep 2023 823

Alergia cu ambrozie - o problemă pentru mii de oameni. Se apropie debutul sezonului alergiilor de toamnă

21 Aug 2023 1274

Razie în județul Constanța! Zeci de amenzi, aplicate de polițiști în ultima noapte

17 Aug 2023 898

Numărul permiselor de conducere eliberate au crescut față de anul trecut. Declarațiile MAI, datele exacte

14 Aug 2023 576

Campanie de informare privind noile prevederi ale Codului Penal, desfășurată de polițiștii din Bacău

11 Aug 2023 993

Poliția Română, sute de permise de conducere reținute pentru viteză. Activitatea forțelor de ordine din ultimele 24 de ore

11 Aug 2023 728

IPJ Bacău Nu se va mai susține testarea legislației rutiere în vederea reducerii perioadei de suspendare. Iată când va fi reluată activitatea

10 Aug 2023 746

Șoferi din România băuți la volan, surprinși de polițiști. Amenzile, pe măsura faptelor

09 Aug 2023 743

Poliția Română O treime din permisele de conducere reținute, pentru viteză. Sute de astfel de cazuri în doar 24 de ore

08 Aug 2023 779

Poliția Română Sute de permise de conducere, ridicate în doar 24 de ore!

03 Aug 2023 753