Nu a ratat nicio festivitatePrimarul Mariana Gâju, la început de an şcolar (Galerie foto)

Cumpana1.jpgCu mic, cu mare, însoţiţi de părinţi, bunici, fraţi, surori, cei 1.645 de elevi şi prichindei ai comunei Cumpăna au reluat ieri cursurile şcolare, după o vacanţa de trei luni.

Nu doar elevii şi prichindeii ci şi şefa autorităţii locale, ec. Mariana Gâju, a avut agenda zilei încărcată. Primăriţa a participat la toate cele trei festivităţi de deschidere de an şcolar organizate de Liceul Nicolae Dumitrescu şi de cele două grădiniţe din localitate - Grădiniţa Florilor şi Grădiniţa Sfânta Maria. Averea localităţii Cumpăna, aşa fiind denumiţi de Mariana Gâju copiii, s-a înmulţit anul acesta cu patru clase zero şi şase clase întâi.

Grădiniţa Florilor a fost inaugurată în vara acestui an, 240 de prichindei fiind invitaţi, ieri, să îşi desfăşoare activitatea în săli de curs noi şi moderne. Nouă casă instituţională, aşa cum au apreciat reprezentanţii unităţii şcolare, este un mic palat cu săli de clasă spaţioase şi mobilate adecvat, cu grupuri sanitare moderne, cu săli de mese şi cu o bucătărie. „Îi mulţumim în special doamnei Mariana Gâju, care deşi a întâmpinat numeroase obstacole financiare şi birocratice prin tenacitatea şi perseverenţa ce o caracterizează nu s-a lăsat până ce nu a văzut grădiniţa finalizată", a declarat directorul unităţii preşcolare Mariana Nanciu, aflată de 36 de ani în slujba învăţământului preşcolar.

După 40 de ani, grădiniţele au din nou program prelungit

Cumpanadeschidereanscolar1.jpgPrimarul Mariana Gâju a anunţat că pentru prima oară după 40 de ani se reia grădiniţa cu program prelungit la nivelul comunei Cumpăna, 60 de copilaşi din cei 240 înscrişi la Grădiniţa Florilor urmând să beneficieze, pentru început, de acest program. De asemenea, 80 de prichindei din cei 193 înregistraţi la Grădiniţa Sfânta Maria sunt înscrişi tot la program prelungit. Mariana Gâju a menţionat că în termen de maxim o lună vor începe cursurile cu program prelungit întrucât la această dată sunt încă în confecţionare salteluţele, pilotele, lenjeriile pentru pătuţurile unde vor dormi copii.

„Suntem 24 de ore din 24 în slujba acestor minunaţi copii"

Mariana Gâju a ţinut să mulţumească bunicilor şi părinţilor fără de care nu ar fi posibilă educarea copiilor. „Împreună, educatoare, părinţi, administraţie publică locală suntem în slujba acestor îngeraşi - cei mai buni ambasadori ai comunei noastre. Administraţia publică locală Cumpăna reprezentată atât de Primărie cât şi de Consiliul Local vine să vă spună dragii mei că suntem 24 de ore din 24 în slujba acestor minunaţi copii", a afirmat Mariana Gâju invitându-i pe elevi să intre în clase pentru a descoperi noile săli ale Grădiniţei Florilor şi multitudinea de jucării care îi aşteaptă în noua casă educaţională.

Primarul ec. Mariana Gâju a vorbit într-un scurt interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanta, despre semnificaţia primei zile de şcoală, despre viitoare proiecte privind dezvoltarea infrastructurii educaţionale şi despre problemele cu care se confruntă educaţia la această dată în comuna Cumpăna.

Rep.: Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră prima zi de şcoală?

Mariana Gâju: „Este ziua mult aşteptată, cred eu, în egală măsură de copii, de cadre didactice, dar şi de părinţi şi de reprezentanţii societăţii civile pentru că noi toţi suntem cei care răspundem de destinele unei colectivităţi. Astăzi avem aceleaşi emoţii pe care le au cei care păşesc pentru prima oară porţile grădiniţei sau ale şcolii. Poate vă întrebaţi de ce avem aceleaşi emoţii? Noi am rămas cu nostalgia că am trecut aceste praguri cu zeci de ani în urmă, cu nostalgia că aici ne-am format".

Rep.: Grădiniţa Florilor a fost inaugurată în această vară. Ştim că nu aţi reuşit să acoperiţi plata pentru noua construcţie. Cum staţi la această dată cu datoriile către constructor?

Mariana Gâju: „Această grădiniţă a fost reconstruită după 50 de ani, cu mult efort, cu mult suflet, cu multă alergătură. Bani pentru realizare şi dotări i-am primit în urmă cu patru ani de zile. Fondurile au fost repartizate de Ministerul Educaţiei pentru realizarea studiului de fezabilitate. Apoi la insistenţele noastre cei de la minister au mai repartizat o sumă pentru proiectarea tehnică, vorbim de 50.000 lei, nu vorbim de sume imense. Pe parcurs efectiv banii necesari i-am stors de la Ministerul Finanţelor, însă mare parte din finanţare a fost asigurată din banii publici ai comunei Cumpăna. Mai avem de achitat din suma de 1.700.000 lei care a fost costul total al acestei grădiniţe 800.000 lei. În acest sens am făcut demersuri la tot ceea ce înseamnă unitate centrală - Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei - Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului toate aceste documente fiind depuse mai întâi la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi după aceea la nivel de ministere".

Rep.: Ce alte noi proiecte aveţi în privinţa dezvoltării infrastructurii şcolare?

Mariana Gâju: „Acel campus şcolar pe care îl construim are în componenţa sa clase primare, gimnaziale şi liceale. Era necesară construcţia lui întrucât Liceul Nicolae Dumitrescu are 50 de clase în acest moment, iar cei 1212 elevi învaţă în trei ture! Ca atare, campusul nu este un moft al primarului şi nici o dorinţă absurdă a primarului comunei să construiască al Cumpăna un Campus Şcolar. Pentru că sunt părinţi care au patru copii, care au trei copii şi nu pot să-şi permită să le plătească transportul până la Constanţa întrucât costă foarte mult avem în plan şi construirea unei creşe, care de asemenea nu reprezintă un moft"

Rep: Cu ce probleme se confruntă unităţile de învăţământ la început de an şcolar?

Mariana Gâju: „Aşteptăm aprobarea înfiinţării de noi posturi pentru Grădiniţa Florilor. Avem nevoie de administrator, bucătari, îngrijitori. De asemenea, administraţia publică locală de la Cumpăna nu a decontat transportul cadrelor didactice în perioada ianuarie - iunie din lipsa fondurilor financiare. Întotdeauna ne-am achitat de această obligaţie. I-am rugat pe profesori să aibă răbdare, că noi vom face totul ca ei să-şi primească banii pentru navetă. Sunt prea mici salariile ca să nu-i ajutăm şi să le susţinem contravaloarea transportului"

Rep.: Ce amintiri vă leagă de Grădiniţa Florilor?

Mariana Gâju: „Este grădiniţa în care am învăţat eu. În urmă cu câţiva ani am revenit aici şi mi-am invitat colegii şi ne-am aşezat pe scaune aici în grădiniţă ca să ne aducem aminte cum stăteam cu ani în urmă la măsuţă. Cu emoţie vin şi spun că am obligaţia să fac tot ce-mi stă în putere ca om în primul în rând şi abia apoi ca primar ca să las ceva copiilor comunei noastre, ca şi alţii să se bucure şi să spună peste ani că în grădiniţa aceasta am învăţat şi eu şi mama şi tata şi uite că am şi eu acum copil la grădiniţă".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Cerchezu modernizează patru străzi din comună cu 2,19 milioane de euro (DOCUMENT)

23 Apr 2024 70

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 205

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 281

Primăria Cuza Vodă, județul Constanța, vinde un teren extravilan în suprafață de aproximativ 30.000 mp

23 Apr 2024 243

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 339

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 242

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 301

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 286

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 308

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 593

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 429

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 524

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 390

Primăria Castelu pune în vânzare teren intravilan situat în satul Nisipari, județul Constanța

22 Apr 2024 438

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 633